Căldura s-a mai domolit, cerul s-a mai limpezit și se prezintă într-un albastru intens și senin, noaptea închid geamul căci deja mi se pare prea frig în pijamalele de vară. Simt cum intră toamna în oraș, cu fiecare adiere de vânt și fiecare frunză puțin îngălbenită dar anul acesta o să fugim de ea și o prelungim puțin vara cu o săptămână la mare.
Nu ne-am făcut deloc damblaua cu marea, o singură dată am fost în iunie, și apoi nu s-a nimerit. Am fost plecați prin nordul Europei, copiii prin Anglia cu bunicii și apoi la bunicii paterni, n-a fost timp pierdut, însă o săptămână la am simțit nevoia să bifăm, clasica vacanță de familie.
Așadar vom pleca la început de septembrie pe plaiuri bulgare, la Sunny Beach, la un hotel all inclusive, cu finii noștri din Cluj și baiețelul lor care e doar cu un an mai mic ca Silvia. Nu e nimic extravagant, vrem doar să de distrăm și să ne relaxăm, să ne bucurăm de mare și unii de alții.
Anul acesta am scăpat și de stresul epilării, căci de ceva vreme am început să folosesc mai intens epilatorul IPL pentru acasă, iar apoi am avut și câteva ședințe la salon. Cei care mă urmăriți pe youtube poate țineți minte dintr-un videoclip dedicat cât de complexată am fost de aspectul ăsta al părului pe corp toată adolescența. În anii trecuți rezolvam chestiunea cu ceară epilatoare, dar trebuia să mă fac relaltiv frecvent, îmi mai creșteau fire sub piele, o veșnică bătaie de cap.
Acum plec relaxată la drum și chiar aștept cu entuziasm și cele 4-5 ore de stat în mașină până la destinație. O sa admirăm peisaje, o să mâncăm sandwichuri bune și bucățele de fructe, o să-mi iau un frappe și o să-l savurez încet și o să visez orice cu ochii deschiși. Cred că despre asta e acel slow living la care tot mai multă lume tinde, de a te bucura și de momentele mai puțin însemnate, să faci din cât mai multe clipe unele plăcute.
Mă mai uit pe vreme, vor fi în jur de 24-25 de grade, dar dacă va fi însorit va fi numai bine. O să stăm la plajă fără frica de a ne arde, o să ne putem plimba prin Nessebar fără să curgă apele pe noi și fiind oarecum la final de sezon nu vor fi mulți turiști.
O să revin cu impresii la cald după, inclusiv cu un vlog, așa că vorba englezului “stay tunned”. ?