Cum ne-a doborât o misterioasă gripă

Am decis să scriu despre experiența prin care am trecut în ultimele 10 zile, poate îi e de ajutor cuiva, mie cu siguranță mi-ar fi fost, dacă aș fi știut câte ceva înainte.

După ce s-a terminat vacanța de iarnă, Silvia a mers la grădință conform programului, luni și marți. Marți seară, după ce a adormit, întâmplător am pus mâna pe ea și frigea. Nu am trezit-o, am hotărât să așteptăm până dimineață ca să reevaluam situația. Un lucru însă era cert, în ziua următoare nu va merge la grădinită.

A doua zi, febră 39.5, stare de moleșeală. I-am dat antitermic, i-a mai trecut, m-am sfătuit cu doctorița de familie care m-a îndemnat să-i facem un test de gripă dacă tot reapare febra. Auzisem de gripă, știam că se tot discută despre o epidemie, însă habar nu avea unde putem face testul. Mulți ani m-am bazat pe abonamente la clinici private, a fost o situație tare confortabilă, dar care s-a încheiat la finalul anului trecut. Așa că acum a fost prima situație în care am avut nevoie de alternative. În cadrul Regina Maria, testele se fac doar la spitalul Ponderas, iar când agentul de la call center mi-a spus cât costă, am spus pas instant (140 de lei testul + 300 de lei consultația la camera de gardă). La stat, doctorița mi-a zis de Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș unde am și decis să ne încercăm norocul. Spun asta cu norocul pentru că de obicei la camerele de gardă de la spitalele de stat e coadă mare, și tare speram să nu fie așa. Așadar joi înainte de prânz, am ajuns la Balș unde era evident o coadă imensă. Silvia tocmai vomase din cauza unei tuse insistente și febra îi trecuse (pentru prima dată după două zile, chiar dacă îi mai dadusem antitermice). După ce ne-am înregistrat și am așteptat vreo 45 de minute, am decis să nu mai stăm căci aerul era irespirabil și atmosfera bolnavicioasă. Imaginați-vă un culoar îngust, fără geamuri, plin de părinți și copii bolnaviori, cu boli care mai de care mai contagioase. Între timp am aflat de la o prietenă că testul de gripă putem să-l facem și la Synevo. Așadar până la urmă vineri după-amiază am ajuns la Synevo și eu si ea și ne-am făcut testul de gripă. L-am făcut și eu pentru că de vineri dimineață mă apucase febra. Ne-a costat 56 de lei de persoană. În cazul în care ar fi ieșit pozitiv pentru tulpinile A și B (cele în vogă la momentul prezent) am fi primit tratament cu Tamiflu, singurul tratament antiviral. În rest, se tratează doar simptomele. Spre surpriza mea a iesit negativ. Eu eram sigură că va fi pozitiv pentru că bifam tot ce se vede mai jos.

Weekendul a fost ca un rollercoaster obositor și stresant. Silvia nu a avut deloc febră sâmbătă și am sperat că a scăpat, eu cu febra și tot felul de dureri iar Ruxandra și ea cu 39.8!!! Ne-am tot tratat la domiciliu și pentru că se părea că săptămâna începe iarăși cu febră, inclusiv pentru Silvia, luni dimineață am apelat la o pediatră care a venit acasă și le-a consultat pe amândouă. Doctorița a fost meticuloasă, ne-a recomandat și niște analize suplimentare și ne-a dat o tonă de rețete. Data viitoare o să scriu eu rețetele pentru că am înțeles doar 20% din informație, așa scris urât avea. Ne-a costat 250 de lei. Ruxandrei i-a disparut de la sine febra, însă Silviei i-am făcut și niste analize de sânge ca să verificăm că nu are cumva și ceva suprainfecție bacteriană care să necesite antibiotic. Nu a fost cazul. I-am repetat și testul de gripă plus încă câteva tulpini, nu a ieșit nici una pozitivă. Acest nou set de analize le-am făcut la laboratorul Synevo din cadrul spitalului Marie Curie, au acolo aparate de testare și îți dau rezultatele în câteva ore. În total am dat pe toate analizele aproape 200 de lei.

Acum după o săptămână, e în sfârșit prima zi în care nu mai are febra și o văd că e ceva mai energică și în apele ei. Pe Ruxandra în schimb iar a luat-o febra și bolește moleșită. Mi-e o milă de ea mititica de nu mai pot. Ea, spre deosebire de Silvia care nu a avut și simptome de răceală, are și mucișori și tușește tare. A băgat sân non-stop zilele astea, de mâncat a mâncat foarte puțin și e cam fără vlagă. Îi dau antitermice după recomandare doctoriței, însă sper din tot sufletul să nu o țină boala o săptămână. Să vedem cum va fi. Mâine e zi liberă și speram să putem face o mică excursie cu toții până la Dunăre, însă mi-am luat gândul de la ieșit din casă. Poate reușim măcar o ieșire în parc în weekend.

Mă voi folosi de povestea noastră pentru a vă invita să citiţi un articol de pe blogul Grow Up Romania (click aici) legat de regulile de igienă care împiedică răspândirea bolilor. Iar dacă nu cer prea mult, distribuiţi posterul de mai jos în social media sau folosiţi-vă de varianta descărcabilă pdf ca să îl printaţi şi expuneţi la locul de muncă, la grădiniţa copilului sau în alte locuri unde credeţi că ar fi binevenit.

Haide să ne vedem şi pe Facebook