La final de august, împreună cu verișoara mea Andreea și nașa Ruxandrei, am decis să petrecem o noapte pe Valea Arieșului. Am profitat de faptul că Andreea, care locuiește tot la București ca și noi, fusese în zona Clujului la Festivalul Smida și am zis că ar fi momentul perfect să petrecem niște timp împreună. Inițial am căutat ceva cât mai aproape de Turda ca să ne fie ușor drumul cu fetele, dar cea mai convenabilă opțiune a fost cea de la Sălciua la pensiunea Sub Piatră. A contat mult faptul că avea piscină și că fusesem acolo cu câțiva ani înainte deci știam la ce să mă aștept. Mai văzusem prin zonă câteva pensiuni cu piscină însă nu am găsit liber pentru o singură noapte.
De la Turda la Sălciua se face cam o oră și un pic cu mașina printr-un peisaj foarte pitoresc tipic Apusenilor. După ce am ajuns acolo am mâncat la restaurantul pensiunii un crap tare bun, prăjit în mălai, cu o mămăligă adevărată și o ciorbă de burtă cu adevărat delicioasă. Prețurile sunt foarte pentru unele preparate, iar foarte mari pentru altele. De exemplu pe crap am dat 20 și ceva de lei ceea ce mi se pare un preț foarte rezonabil dar pe o cacao cu lapte îți cereau 8 lei, iar pentru un sirop 12 lei. Oricum din punct de vedere al prețurilor și el servirii am rămas puțin dezamăgită pentru că mi sa întâmplat de două ori să găsim nota greșită, evident în plus.Le-am făcut observație și au rezolvat. Totuși, nu mi-am dat seama până la final dacă a fost intenționat sau pur și simplu neatenție. Pe camera dublă la care am adăugat un pat suplimentar pentru 50 RON am plătit un total de 300 de lei, absolut exagerat pentru condițiile basic. Deși niște comunicase că camera noastră este în noua aripă a pensiunii, iar pe site era denumită cameră lux, totul îți lăsa impresia de ieftin și făcut de mântuială. N-am lăsat asta să ne demoralizeze, probabil prețurile reflectă și faptul că au piscină (inclusiv interioară) și alte facilități pentru copii.
După ce ne-am omenit, am stat toată ziua la piscină unde apa era foarte caldă. Bazinul nu era mare, aproximativ 7 pe 4 metri, dar era suficient pentru persoanele cazate. Priveliștea de vis, tipică Munților Apuseni. Era și cald, chiar a fost o zi foarte plăcută. În curtea pensiunii, de altfel foarte mare și frumos amenajată, erau diverse zone de joacă pentru copii cu teren de volei, groapă de nisip, loc de joacă, panou de cățărări și chiar și o tiroliană care nu era în funcțiune. Ne-am mai delectat și la păstrăvărie, un mic iaz artificial, de unde se pescuiau păstrăvii serviți la restaurant. Am găsit chiar și o moară de apă, bineînțeles reproducere, dar funcțională atunci când debitul era mai mare.
Spre seară am făcut o drumeție spre Mănăstirea Sfânta Parascheva care era chiar mai sus de cabană. Din păcate la venire Ruxandra și-a luat avânt la vale și a căzut făcându-și două cucuie destul de dureroase pe frunte.
La cina am mâncat tot acolo macaroane cu brânză și bruschete, ambele din nou foarte bune, iar ca desert am luat clătite. Le recomand pe toate. Din câte am observat restaurantul pensiunii a fost mai tot timpul plin deși era marți. Am impresia că veneau mulți oameni și din afara pensiunii doar pentru masă, pe bună dreptate, mâncărurile fiind foarte bune.
Am dormit chiar bine, în ciuda faptului că îmi uitasem acasă dopurile de urechi pe care se folosesc de când aveam 14 ani și dimineată am servit un mic dejun inclus în prețul camerei. De mic dejun nu am fost chiar atât de încântată poate pentru că am ajuns spre finalul lui și era destul de gol bufetul, însă am găsit aproape doar preparate pe bază de carne – diverse salamuri cartaboși, slănină, jumări, șuncă, foarte puțină brânză și niște roșii și castraveți cam necopți. În schimb dovleceii pane erau tare buni și am fi putut să cerem și să ne facă niște ouă pe loc.
După ce am predat camera am plecat într-o mică plimbare spre Huda lui Papară, pe traseul Crucii albastre, și am mers vreo 30 de minute. Nu am ajuns chiar până la hudă pentru că ne planificasem să ajungem și la Mocănița de la Lunca Arieșului care pornea la ora 13:00. Am reușit totuși să vedem huda de la distanță, să povestim despre lilieci, să ascultăm susurul apei și să ne bucurăm de răcoarea pădurii.
Am prins Mocănița chiar în ultimul minut. Nu știam exact la ce să mă aștept pentru că este un traseu nou deschis iar eu țineam minte Mocănița de pe vremuri, din anii ’90, de când eram eu mică. De data asta am găsit un mini trenuleț turistic, destul huruitor dar totuși tare pitoresc și binevenit. Am plătit 28 RON de persoană iar fetele nu au avut nevoie de bilet. Am făcut aproape două ore dus întors. Trenulețul a mers până la Sălciua unde a făcut o mică pauză iar noi am trecut arieșul pe un podeț, iar la întoarcere am mai făcut un mic popas la cascada Șipote unde ne am alimentat cu apă de izvor și ne am răcorit puțin.
Per total a fost o ieșire foarte reușită, chiar mi-ar fi plăcut să dureze mai mult. Sper să avem ocazia să revenim în zonă cât de curând.