Acum câteva săptămâni, guru-ul meu în materie de îngrijire și frumusețe, Ana Maria de la beautybarometer.com, mi-a trimis un set de produse Jonzac, promițându-mi că îmi vor placea tare mult. Eu până atunci nu mai auzisem de brandul acesta.
Jonzac e o marcă de dermatocosmetice bio, franțuzești, hipoalergenice, ale căror formule se bazează pe apa termală omonimă. Mă bucur mult că mi-a propus să le încerc și că organizăm împreună un giveaway pe Instagram ca să aibă și una dintre voi ocazia să le testeze.
Ca să vă dau motiv să vă înscrieți la concurs o să vă povestesc câte ceva despre experiența mea cu produsele Jonzac, poate vă inspiră și pe voi să le încercați și să vă bucurați de ele.
În primul rând vreau să vă precizez că aceste dermatocosmetice sunt naturale, fără ingrediente suspecte gen parabeni sau sulfiți, ambalajele lor sunt produse din materiale reciclate și deși formulele sunt testate riguros în laborator, compania nu face teste pe animale. Din punctul meu de vedere acestea sunt niște principii pe care ar trebui să le respecte toate companiile care produc cosmetice.
Dintre toate produsele testate cred că cel mai mult mi-a plăcut crema pe care am folosit-o pentru pielea piciorușelor Ruxandrei – Cold Cream, o cremă nutritivă delicată. Ruxi are o o piele extrem de sensibilă și super uscată pe coapse și vă spun sincer că a fost singura cremă care a funcționat. Am mai încercat diverse alte variante de la branduri cunoscute însă efectiv nu au avut succes. Acum câteva zile era chiar atât de uscată încât o a mânca și i se făcuseră ca niște bobițe care se simțeau la pipăit, vă imaginați de la ce am pornit.
Mai sunt foarte mulțumită și de gelul de duș care are o finețe pe care nu o resimți la alte produse de genul ăsta, e pur și simplu ușor, și de crema miraculoasă. E o cremă foarte onctoasă, speecial gândită pentru pielea cu diverse probleme gen roșeață sau iritații. Poate fi folosită și pe față și pe corp, eu pe față nu am încerat-o pentru că am tenul mixt și mi-e teamă să nu se îngrașe și mai tare. Însă dacă aveți un ten uscat cu siguranță se potrivește foarte bine.
Iar pentru Ruxi am mai încercat un ulei destinat zonei scutecului, un produs cu o formulă din apă termală, apă de calcar Jonzac și ulei de măsline, minunat pentru a fi folosit zi de zi tocmai ca să prevină iritațiile. Mi s-a părut deosebită formula, nu cred că am mai văzut pe piață uleiul de măsline folosit în combinația asta, dar sunt convinsă de proprietățile lui benefice.
Așadar mă bucur că una dintre voi va avea șansa să încerce dermatocosmeticele Jonzac prin concursul desfășurat pe contul meu de Instagram. Setul pe care îl veți câștiga conține o apă termală de 50 ml, o apă micelară destinată tenului mixt și o cremă miraculoasă. Concursul se va desfășura între 4 și 8 decembrie iar pe 9 decembrie voi anunța câștigătoarea. Linkul către concurs îl aveți aici. Între timp, dacă ați încercat deja produsele și aveți o părere formată, spuneți-ne-o și nouă comentariile de la postarea de pe blog sau direct pe Facebook.