Cred că 2017 este primul an în care vom rămâne în București de 1 Mai. Deși am încercat să organizez o ieșire la o cabană cu niște prieteni, bineînțeles însoțiți de o gașcă de copii, m-am resemnat când am văzut că programele și dorințele ne sunt atât de diferite. Așa că vreau să profit la maxim de tot ce are să ne ofere orașul în această minivacanță și m-am gândit că poate și vouă v-ar prinde bine o listă centralizată. Dacă aveți și alte idei, lăsați-le în comentarii și voi actuliza articolul.
Yakasha Festival
Încep cu un eveniment de care cred că voi fi tare încântată, iar dacă vă place muzica asta balcanică (excluzând manelele) sigur o să vă placă și vouă. De vineri până marți are loc un festival de muzică balcanică în parcul Izvor – Yakasha Festival (citiți fonetic :D), cu nume cunoscute, ca de exemplu Goran Bregovic, dar și cu unii pe care i-am descoperit doar acum, după ce am văzut pagina de Facebook a evenimentului. Bine, evenimentul ăsta este să zicem, mai de oameni mari, dar cred că și picii s-ar distra, mai ales că majoritatea se bucură de muzica ritmată. Așa ca e de mers și cu ei de pe la ora 17 până pe la 20:30 când se întunecă și nici nu e super aglomerat. Superb ar fi să aveți și niste căști antifonice pentru cei mici. Pagina de FB a evenimentului o găsiți aici, iar mai jos vă las două videoclipuri ale unei formații pe care am descoperit-o cu ocazia acestui festival. Intrarea este LIBERĂ.
Grădina de primăvară – by Grădina cu Artiști
Să sperăm că sâmbătă și duminică vom avea dimineți pline de soare, pentru că în parcul Grădina Icoanei are loc un fel de târg handmade/festival, cu artiști locali, de unde vom putea cumpăra creații handmade, putem participa la diverse ateliere, sâmbătă seara este și o sesiune de percuție la tobe africane. Vor fi și chestii de mâncare, iar cum în acest mic parc există și câteva locuri de joacă tare drăguțe, poate ne întâlnim pe acolo. Pagina de FB a evenimentului o găsiți aici, iar INTRAREA ESTE LIBERĂ.
Copiii merg la SkyBar
Pentru amatorii de terase și centru vechi din București are loc un eveniment sâmbătă 29 aprilie, în care copiii sunt invitații speciali la un baruleț foarte simpatic – Pura Vida Sky Bar. Evenimentul are loc între orele 12-16, deci noi cred că vom fi pe acolo doar prima ora, pentru că Silvia își începe somnul de frumusețe pe la ora 13. Copiii vor fi serviți cu băuturi potrivite lor, sucuri naturale, smoothie-uri și milkshake-uri. Se spune că priveliștea e într-adevăr nemaipomenită. Pagina de FB a evenimentului o găsiți aici, iar INTRAREA ESTE LIBERĂ.
Sursa foto: pagina de FB a Pura Vida Sky Bar
Kids Party la Căsuța Aventurilor
Căsuța Aventurilor e un centru de activități cu loc de joacă amenajat pentru picii noștri, iar sâmbătă seara, 29 aprilie, între 18:30 – 20:3o organizează o petrecere cu animator, muzică și dans, snacksuri (pizza și limonadă), iar pentru adulți sunt organizate și ceva jocuri de societate. Sună tare bine, mai ales că totul se desfășoară în interior, deci nu contează dacă va ploua. Intrarea costă 50 de lei de copil, iar părinții nu plătesc. Pagina de FB a evenimentului o găsiți aici, dar asigurați-vă că vă rezervați din timp locul, sunt limitate.
Și nu uitați, dacă știti și alte evenimente la care se pot simți bine copiii, dar și adulții, vă invit să le lăsați în comentarii și le voi introduce în articol.
Iar săptămâna viitoare revin cu vlog, așa că nu ezitați să intrați și pe canalul meu de youtube. Weekend însorit să avem!
One comment:
Awesome 🙂 gradina cu artisti suna wow!
Daca e vreme buna, va asteptam si pe la noi 😀
Comments are closed.