Ideea acestui articol mi-a venit după ce i-am cumpărat Silviei cartea I’m a Big Sister, a lui Joanna Cole. De fapt, țin neapărat să vă zic de carte, mi s-a părut prea faină ca să o ținem doar pentru noi. Deși e o carte simplă, adaptată cel mai bine vârstei de 1-4 ani, are niste ilustrații minunate și mesajul este plin de substanță. În plus, bebelușul nu e definit ca fiind fetiță sau băiat, deci poate fi folosită în orice familie unde va exista o “sora cea mare”.
Nu există ediția în limba română, dar mă aștept ca vreo editură să o includă în planul editorial cât de curând, am observat că mai nou se traduc tot felul de cărți care de care mai reușite. Noi am cumpărat o variantă second hand de pe Amazon Anglia cu ajutorul tatălui meu care locuiește acolo, dar o găsiți și pe bookdepository sau pe ebay. Exemplarul nostru a costat 2 lire si jumatate, deci în jur de 15 lei și e într-o condiție impecabilă.
Cel mai tare m-au distrat câteva detalii în care sora cea mare din carte se aseamănă cu Silvia, pe care am văzut că și ea le-a observat chiar de la prima lectură. Sora cea mare se tot joacă cu un măgăruș, animalul preferat al Silviei, sora cea mare are voie să mănânce înghețată și pizza, iar Silvia mai că nu visează non-stop înghețată și familia are o pisică maronie, care noi am zis că este Sophie a noastră. Acum gândind mai la rece probabil că mai toți copiii rezonează cu reperele astea, deci cu atât mai mult mă bucur să vă pot recomanda o carte care să vi se potrivească și vouă.
Vă las mai jos câteva poze chiar din exemplarul nostru, așa puteți evalua și calitatea unei exemplar second hand, concept de care sper să nu vă fie teamă, mai ales când e vorba de cărți pentru copii:
În rest, să vă descriu pe scurt cam cum am abordat noi situația:
- Vorbim foarte des despre venirea pe lume a bebelușului, are deja o identitate bine definită, iar Silvia știe că va veni când vine Crăciunul; de multe ori s-a întâmplat deja să meargă către ușă, să o strige să vină (are momente în care nu îi e foarte clar că trebuie să iasă din burtică ca să poată veni la noi ?)
- Facem multe planuri despre cum o să fie când o să vină Ruxandra, că o să-i cântăm, că o să o legănăm, că o să-i dăm lăptic; totuși încurajez o viziune realistă asupra viitorului spunându-i clar că o să plângă mult, că nu o să ne lase să dormim noaptea, că o să vrea tot în brațe, exact așa cum era și Silvia când era mică
- Inițial, și probabil într-o oarecare măsură și acum, deși am temperat-o mult, Silvia își imagina că Ruxandra va fi un partener de joacă chiar de la început, că îmi tot zicea cum o să se joace ele cu Lego și o să se uite la desene și tot așa. I-am explicat clar că la început Ruxandra va fi prea mică să se joace, că nici măcar nu se poate mișca singurică, că la desene nu o să o lăsăm decât după ce împlinește un an și acum repetă și Silvia toate astea. Chiar așa zice, cînd o să crească o să ne uităm la desene sau știu eu ce altă activitate îi mai trece prin minte
- Cartea de mai sus m-a ajutat mult în reiterarea acestui mesaj, de diferență de vârstă și stil de viață între cele două surori și am impresia că și Silvia e tot mai realistă în așteptări
- E clar că Silvia își așteaptă surioara, că înțelege foarte clar ce urmează să se întâmple în familia noastră și de fiecare dată când îmi vede burta dezgolită vine, mă îmbrățișează și mi-o pupă. În acele momente e de o delicatețe fără seamăn.
Concluzionez pe un ton realist, știu că viața nu va fi roz imediat după nașterea Ruxandrei, am niște așteptări foarte bine ancorate, îmi imaginez că după entuziasmul inițial Silvia o să își cam dorească să revenim la formula inițială de 3. Eu o să fiu super obosită, o să am mult mai puțină răbdare și evident mult mai puțin timp pentru Silvia. Afară va fi iarnă deci nu o să putem sta cu orele, cel puțin nu în primele săptămâni. Dar asta nu înseamnă că nu ne putem bucura cât mai mult de perioada aceasta, să visăm cu ochii deschiși și să ne bucurăm de ultimele clipe în “vechea variantă”