Efectiv nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Acum câteva săptămâni Silviei, care are acum 5 ani și 10 luni, i-a căzut primul ei dințișor. I se misca de câteva luni deja, și entuziasmul tuturor creștea pe zi ce trecea, căci cu toții așteptam acest eveniment. Iar momentul 0 a venit în timp ce ronțăia la niște cartofi prăjiți. După asta e urmat o adevărată epopee, pentru că dintele în cauză ar fi trebuit ascuns peste noapte sub perna pe care dormea, iar zâna măseluță să-i aducă ceva, orice. Dar din păcate ea l-a lăsat pe masa din bucătărie, unde erau multe alte lucruri, inclusiv firimituri de pâine, iar Vlad, harnic cum e cu strânsul acestora, probabil i-a măturat din neateție și dințișorul de pe masă. Și de atunci a început drama, că ea n-o să mai primeaescă nimic de la zâna măseluță. Cu toții l-am căutat timp de vreo jumătate de oră, în suspinele Silviei, dar până la urmă se pare că zâna măseluță luase deja dințișorul și îi pusese Silviei 10 lei sub o pernă în sufragerie. Toată lumea a răsuflat ușurată.
Acest prim dințișor căzut a fost și primul ieșit pe la vreo 8 luni, i l-a descoperit mătușa mea, sora mamei mele, după ce îi dadusă o coajă de pâine la care să roadă. E o “jucărie” naturală excelentă pentru momentele în care bebeii au gingiile inflamate. În acea perioadă nu m-am stresat prea tare cu spălatul pe dinți, adică o făceam doar din când în când, când eram amandouă odihnite și cu chef. Însă tot n-am reușit să-mi intru în mână destul de repede cu acest obicei, iar deja când aveam o rutină, am observat că Silvia avea carii. În total 4 au trebuit rezolvate la dentist.
Eu cu Vlad foloseam de ani de zile periuțe de dinți electrice pentru spălat, mi se par mult mai eficiente decât cele manuale și am adoptat aceeași metodă și pentru fete, odată ce au trecut de 2 anișori. Normal, le-am luat periuțe electrice pentru copii, mai roz, cu capete adaptate, mai moi, și paste speciale a.i. obiceiul să le și facă plăcere șă se spele de două ori în fiecare zi. Suntem toți fani al aceluiași brand, iar când văd expuse la chiuvetă cele 4 periuțe electrice Oral B, sunt mândră de noi, de faptul că acestă rutină de igienă se respectă cu sfințenie și că e primul lucru pe care îl face Silvia dimineața, din proprie inițiativă.
Acum câteva zile, i-a căzut și cel de-al doilea dințișor, într-o excursie cu bunicii la Felix, iar de zâna măseluță a uitat, cel puțin pe moment. Acum e o știrbă simpatică, ale cărei cuvinte se aud ceva mai sâsâit și care mi se pare mai frumoasă ca oricând.