Ca de obicei, vara, atunci când fetele sunt plecate, mă apucă inspirația pentru diverse proiecte, în general legate de postările mele în social media, sau de Grow Up Romania, asociația care merită mult mai multă atenție din partea mea. Simt că am mai mult timp, mi se limpezește mintea și mă cuprinde entuziasmul.
Așa că am decis să încep o nouă rubrică, să mai dau un impuls micului meu blog, și să vă povestesc diverse din săptămâna care tocmai se încheie. N-o să lungesc articolele foarte mult, o să se poată citi în cam 7 minute, și o să le public sâmbătă sau duminică dimineața, pentru o lectură matinală, la cafea.
Sper să mă pot ține de treabă, așa că urați-mi noroc și perseverență.
Despre săptămâna asta chiar sunt mai multe de zis, pentru că având timp am simțit-o ca pe o săptămână a culturalizării, a gândurilor așezate și a visatului cu ochii deschiși.
Luni ne-am întors din Grecia, după un concediu de 10 zile și le-am lăsat pe fete la părinții soțului meu Vlad, la Alexandria. A fost un drum mult mai liniștit decât la dus, cred că fetele și-au primit porția de conectare cu noi și asta le-a echilibrat. Dacă nu știți cu ce compar, las aici linkul către videoclipul cu drumul spre Grecia în care mă plângeam pe alocuri de mârăieli, certuri și țipete. Life with kids, ce să zic. Așa că noi doi am ajuns în București după 1 noaptea, iar a doua zi a fost super aglomerat la birou. Deși am 26 de zile de concediu, mi-s numărate și nu m-am încadrat la una extra de acomodare după vacanță. Asta m-a făcut din nou să mă gândesc la cât de mult m-am schimbat cu trecerea timpului și cât de puțin rezistentă am devenit la somnurile mai scurte. Până să am 30 de ani, pierdeam nopțile în oraș fără nici o treabă, dar acum parcă n-aș mai da somnul pe nimic…
Chiar și așa, miercuri iar ne-a prins 12 noaptea în oraș, am ieșit cu niște prieteni dragi pe care nu îi mai văsuzem de vreun an, ne-am plimbat pe la Ateneu, am mâncat ecleruri de la French Revolution (pe care iar le-au scumpit, acum sunt 19 lei, enorm) și apoi ne-am oprit la o terasă pe străduțele din zonă, La Familglia se numește. Prețuri de centru, o pizza 50 de lei, o bere 18, servirea așa și așa, nu prea recomand. În schimb a fost o seară caldă, am râs mult, am servit și o serenadă din partea unui cântăreț ambulant tare inspirat, care la cei 20 de lei oferiți ne-a creat o melodie și versurile pe loc, o melodie despre noua pasiune a lui Vlad, motoretele, despre mine și ce frumoasă sunt, despre prietenii noștri care se iubesc.
Joi am fost și am văzut un film la Elvira Popesco, cinematograful Institutului Francez – Official Competition, film spaniol cu Penelope Cruz și cu Antonio Banderas, o satiră foarte deșteaptă și amuzantă despre cum e să faci un film, care sunt extremele la care ajung regizorii și actorii ca să le iasă cât mai bine rolurile. Mi-a plăcut mult jocul actoricesc, ideea în sine, Penelope e superbă ca de fiecare dată, iar Banderas dovește cât de bun actor e. Recomand pelicula, face parte din selecția de filme de la TIFF de anul acesta.
După ce am terminat O țară grozavă, de Frank McCourt, de la editura Arthur, de care v-am povestit pe scurt pe Instagram, în vacanță m-am apucat de un roman feminist – Kim Jiyoung, born 1982, scris de Cho Nam-Joo, o scriitoare din Corea de Sud. Sunt fascinată de cărțile din care și învăț ceva, aflu despre un subiect pe care nu-l atinsesem până atunci, pe lângă savurarea firului narativ. În cazul romanului sud-coreean am aflat multe despre stilului de viață al acestui popor, despre faptul că deși este o țară progresistă este printre ultimele în ceea ce privește echitatea dintre femei și bărbați. Documentându-mă un pic pe internet am aflat că încă există multe cutume tradiționaliste bazate pe diferențele de gen, că diferențele salariale sunt majore dar că totuși se fac pași importanți spre îmbunatățirea acestor aspecte. Ce m-a frapat este că chiar până acum 10-20 de ani, se făceau multe avorturi la cerere atunci când părinții descopereau că sexul bebelușului este femeiesc. Mi se pare o lectură importantă pentru cei interesați de subiectul feminismului și în general de statutul femeii în lumea largă.
Închei articolul de azi cu o recomandare de documentar, ajunsă la mine prin intermediul tatălui meu, despre cele mai importante rețele de mafie din Europa, printre care ce credeți, suntem și noi românii, cu furturile din conturile bancare. Am înlemnit când am văzut cât de ușor se pot fura pinurile și clona cardurile, fără să nu ai cea mai idee că se întâmpla asta. Georgienii sunt regii furturilor, iar nigerienii ai prostituției. Apropo de Nigeria, văzând documentarul am realizat din nou cât de norocoși suntem, cât de mulțumiți ar trebui să fim cu tot ceea ce avem și să fim mai atenți la partea plină a paharului.
Voi ce ați mai făcut/văzut/citit interesant?