Nu am știut la ce să mă aștept când mi-am comandat volumul Fake news în Epoca de Aur publicat anul acesta de Ioan T. Morar, dar mă interesa subiectul căci îmi place să cunosc cât mai multe despre perioada în care m-am născut. Adică 1984, pentru cei curioși. Am vagi amintiri din primii ani de viață, iar de multe ori mărturiile pe care le mai aud de la rude sau cunoștinte se bat cap în cap. Uneori îi aud pe oameni plângându-se de ceva și spunând că e mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu, alteriori îi aud spunând că era mult mai bine înainte de Revoluție. Cert e că am amintiri vii din anii imediat după ’90, când era Divertis în vogă, iar de fiecare dată când apăreau la televizor mama și tata râdeau cu lacrimi. Pe Ioan T. Morar de acolo îl țin minte și asta mi-a dat garanția unei lecturi care o să mă bine-dispună.
Iar acum nu pot să vă recomand îndeajuns cartea asta, o colecție de episoade ale filmului trăit de bunicii și părinții noștri, un film al absurdului pe care, sincer cred, doar umorul i-a ajutat să-l înfrunte. Cu cât ne distanțăm mai multe de perioada aceea, cu atât mai greu ne vine să credem că o națiune întreagă trăia într-o formă de minciună perpetuă, de aceea mi se par esențiale cărțile mărturie care să fie citite de un public cât mai larg. Modul în care Ioan T. Morar reușește să descrie realități triste și de cele mai multe ori absurde, punând în balanță cu finețe percepțiile lui de atunci cu viziunea actuală, fac din volum un deliciu pentru orice cititor interesat de istoria tării noastre cât și de direcția în care ne îndreptăm.
Mulți din cercurile mele, și de altfel chiar și eu, ne-am plâns despre nivelul calitativ în declin al presei, despre tabloidizare, despre fake news și cât de ușor se propagă cu ajutorul social media. Dar după ce am citit volumul pe care vi-l recomand, am ajuns la concluzia că nu stăm chiar atât de rău. Desigur, cunoșteam detalii despre propaganda comunistă, despre cultul personalității, dar umorul și detaliile punctate de autor m-au făcut să intru cu adevărat în inima acelor vremuri. Am avut mai multe fragmente pe care i le-am citit citit lui Vlad cu voce tare și am râs cu lacrimi… texte care nici măcar nu erau glume, ci realitatea captată în cuvinte.
M-am distrat teribil cu spontaneitatea tânărului căruia i s-a propus să devină colaborator al securității, cu delegația la un cenaclu de la Onești unde au fost așteptați cu salvarea în gară căci automobilelor personale le era interzisă deplasarea iarna, dar m-am și întristat când am citit două poeme ale Anei Blandiana care au trecut în mod neobișnuit de cenzură și l-au costat slujba pe redactorul șef de atunci de la Viața Studențească. Per total, e o carte atât de frumos scrisă, care în ciuda umorului atotprezent, îndeamnă la reflecție.
Vă las mai jos și un video cu o discuție savuroasă în care sunt surprinse și fragmente Divertis (așa cum îl știam și eu de pe vremuri), iar aici un articol despre o întâmplare care nu se regăsește în carte dar care vă ajută să vă faceți o idee despre ce cuprinde volumul.
În format fizic puteți achiziționa cartea de aici, eu o am în format ebook.