Inspirata de articolul mamei mele pe care il gasiti aici, mi-am dat seama ca si eu am o lista de lucruri care ma enerveaza (in limbaj colocvial as putea spune ca ma chiar dispera) si care sunt legate in mod clar de perioada de glorie de dupa 30 de ani.
Initial ma gandeam sa fac o lista cu “bulleturi”, sunt convinsa ca cei care ma citesc stiu ce sunt alea, dar mai bine le iau la mana, asa cum imi si vin in minte.
Primul si cel mai enervant ar fi felul cum stralucesc firele albe de par instre doua vopsituri. In nici o etapa a vietii mele, parul meu nu a stralucit asa cum se intampla cu firele albe care sunt tot mai numeroase si mai evidente. Primul mi-a iesit pe la vreo 20 de ani si atunci inca le smulgeam cu penseta, dar va imaginati ca acum nu ar mai fi chiar indicat sa raman cu mai putin de jumatate din parul de pe cap. Asta dimineata eram in lift, intr-o luminina difuza, locul propice pentru a te admira cat de bine arati, daca simti asta, bineinteles… Dar nu, tot ce se evidentia in oglinda erau niste straluciri sinistre venite din capul meu. Acum cum pot eu sa mai am o zi buna?
Reusesc sa ma trezesc chiar daca nu am dormit destul si sunt super obosita. Mai demult nu puteam face asta. Fie intarziam la serviciu, fie nu ma mai duceam deloc, simteam ca imi permit. Ma enerveaza ca m-am obisnuit asa de mult cu responsabiltatile, serviciul, copil, poate si sot sau cine stie care altele or mai fi. Sunt unele zile in care simt ca duc in spate un bolovan, dar il duc cu mandrie, macar :).
Faptul ca generatile se reimprospateaza si da, asta inseamna ca ma bucur mult de copiii care vin pe lume, dar timpul trece pentru altii, iar cei mai in varsta pleaca incet dintre noi. Parca realitatea asta m-a palit fix dupa ce am implinit 30 de ani si nu e placuta deloc.
Simt ca imi ticaie ceasul biologic. Ma enerveaza ca nu mai pot astepta inca cativa ani pentru a mai face un copil, pentru ca peste cativa ani ma voi apropia de 40. Si nu stiu daca atunci o sa mai pot, daca o sa fiu destul de sanatoasa, daca o sa mai vreau. Plus ca daca tot am pe Silvia mica, ar fi bine, asa cred eu, sa mai aiba un frate sau o sora de varste apropiate. Si sunt multe altele de discutat legate de subiectul asta dar poate cu o alta ocazie.
O alta chestie asa mai “nasoala” 🙂 dupa ce treci de 30 de ani este ca incepi sa devii mai cinic si iti cam pierzi din entuziasm. Nu mai ai toleranta pentru scaparile unora si altora, dar pe de alta parte pe cei pe care ii apreciezi o sa-i apreciezi si mai tare. Incepi sa-ti vezi apropiatii (inclusiv parintii) cu niste ochi foarte lucizi, ca de la egal la egal in sfarsit si asta nu-ti ofera intotdeuna o imagine placuta. II vezi ca sunt si ei oameni, incepi sa-i intelegi mai bine, dar le mai dispare din aura pe care o aveau cand erai mic.
Initial ma gandeam sa fac o lista cu “bulleturi”, sunt convinsa ca cei care ma citesc stiu ce sunt alea, dar mai bine le iau la mana, asa cum imi si vin in minte.
Primul si cel mai enervant ar fi felul cum stralucesc firele albe de par instre doua vopsituri. In nici o etapa a vietii mele, parul meu nu a stralucit asa cum se intampla cu firele albe care sunt tot mai numeroase si mai evidente. Primul mi-a iesit pe la vreo 20 de ani si atunci inca le smulgeam cu penseta, dar va imaginati ca acum nu ar mai fi chiar indicat sa raman cu mai putin de jumatate din parul de pe cap. Asta dimineata eram in lift, intr-o luminina difuza, locul propice pentru a te admira cat de bine arati, daca simti asta, bineinteles… Dar nu, tot ce se evidentia in oglinda erau niste straluciri sinistre venite din capul meu. Acum cum pot eu sa mai am o zi buna?
Reusesc sa ma trezesc chiar daca nu am dormit destul si sunt super obosita. Mai demult nu puteam face asta. Fie intarziam la serviciu, fie nu ma mai duceam deloc, simteam ca imi permit. Ma enerveaza ca m-am obisnuit asa de mult cu responsabiltatile, serviciul, copil, poate si sot sau cine stie care altele or mai fi. Sunt unele zile in care simt ca duc in spate un bolovan, dar il duc cu mandrie, macar :).
Faptul ca generatile se reimprospateaza si da, asta inseamna ca ma bucur mult de copiii care vin pe lume, dar timpul trece pentru altii, iar cei mai in varsta pleaca incet dintre noi. Parca realitatea asta m-a palit fix dupa ce am implinit 30 de ani si nu e placuta deloc.
Simt ca imi ticaie ceasul biologic. Ma enerveaza ca nu mai pot astepta inca cativa ani pentru a mai face un copil, pentru ca peste cativa ani ma voi apropia de 40. Si nu stiu daca atunci o sa mai pot, daca o sa fiu destul de sanatoasa, daca o sa mai vreau. Plus ca daca tot am pe Silvia mica, ar fi bine, asa cred eu, sa mai aiba un frate sau o sora de varste apropiate. Si sunt multe altele de discutat legate de subiectul asta dar poate cu o alta ocazie.
O alta chestie asa mai “nasoala” 🙂 dupa ce treci de 30 de ani este ca incepi sa devii mai cinic si iti cam pierzi din entuziasm. Nu mai ai toleranta pentru scaparile unora si altora, dar pe de alta parte pe cei pe care ii apreciezi o sa-i apreciezi si mai tare. Incepi sa-ti vezi apropiatii (inclusiv parintii) cu niste ochi foarte lucizi, ca de la egal la egal in sfarsit si asta nu-ti ofera intotdeuna o imagine placuta. II vezi ca sunt si ei oameni, incepi sa-i intelegi mai bine, dar le mai dispare din aura pe care o aveau cand erai mic.
Pe voi ce va enerveaza la varsta asta?
Trebuie neaparat sa revin si cu un articol in care sa descriu si ce e super fain la 30 de ani.
