Ieri după-amiază am fost pentru prima dată la Verde Stop Arena, o zonă în aer liber, special amenajată pentru mici festivaluri urbane, pe bulevardul Barbu Văcărescu.
Pe parcursul întregului weekend se desfășoară BurgerFest, un festin culinar în aer liber, găsiți pagina evenimentului aici. Noi am mers mai mult de curiozitate, chiar nu știam la ce să ne așteptăm, însă am rămas plăcut impresionată și de aceea am decis și să scriu un mini articol despre eveniment.
În primul rând trebuie să menționez că există taxă de intrare de 20 de lei, pentru copii este însă gratis. Inițial nu ne-a convenit gândindu-ne că intrarea însumată pentru noi doi este cel puțin un burger, însă ulterior mi-am dat seama că este o metodă optimă de a selecta puțin clientela de care te ciocnești în cadrul festivalului. Și apropo de asta, am văzut o grămadă de oameni super fain îmbrăcați, unii boho-chic, alți rock, punk, o grămadă de stiluri mai puțin sau mai atent studiate, o încântare vizuală. Chiar zicea Vlad că data viitoare să ne înțolim și noi cu ceva mai special.
Pe la ora 17 30, când am ajuns noi, încă nu era chiar full, nu am stat prea mult nici la coadă la bilete, nici la coadă la jetoane. Pentru 5 lei primeai un jeton, un burger era cam peste tot 5 jetoane, o porție de cartofi prăjiți cu ceve topping 2 jetoane, o bere 1 jeton și jumatate, o apă un jeton.
După ce am intrat am făcut o tură pe la toate corturile cu burgeri, să fi fost vreo 30 în total. Întâmplător am ajuns să comand primul burger de la standul Hard Rock Cafe pentru că mi se păruse apetisantă ceapa crocantă din barbeque burgerul pe care îl serveau. M-am bucurat și când am văzut că prețul includea și cartofii prăjiți (cred că era singurul expozant care făcea asta). Ne-am găsit greu loc la o masă pliantă, dar toți comesenii erau bine-dispuși și atmosfera generală te îmbia la băut bere și la prietenie. Pe jos erau mulți bean bags și baloți de fân, dar mai toți erau ocupați. Oricum, pe jos e iarbă, așa că cel puțin la orele când e mai liber (probabil la amiază) merge să așterni o pătură de picnic.
M-am mai fericit cu o bere Silva neagră, prima după mult timp, cred că dinainte să rămân gravidă cu Ruxandra. Pe nicăieri nu am văzut gunoaie, de fiecare masă era lipit cu scotch și un sac de plastic ca să îți fie ușor să arunci orice. Însă printre mese alergau o grămadă de copii care strângeau paharele goale de bere. La 10 pahare primeau o pereche de ochelari de soare de la Lidl, deci pe nicaieri nu vedeai pahare goale.
Cei de la Lidl au amenajat și un spațiu de schimbat bebeluși (imediat pe stânga cum intri în Arenă) și un stand cu chiuvete, tot aproape de intrare.
Pentru cei mici era și o zonă dedicată și un panou pentru cățărări.
Înainte să plecăm ne-am luat niște wafe cu înghețată (preț 5 jetoane, nu prea a meritat) pentru care am așteptat cam 30 de minute. Cred că era cea mai lungă coadă. În rest nu prea erau, doar la cățărări am văzut că se formase una.
După ora 20 am văzut că erau și concerte, însă noi nu am mai stat, pentru că eram împreună cu fetele. E un eveniment fain, prietenos cu copii, merită câteva ore din timpul nostru.