Acum câteva săptămâni am aflat de un concept care mie mi-a stârnit niște revelații și m-am gândit că neapărat trebuie să vă zic și vouă despre ce este vorba. Mai ales că toți suntem conectați la social media, indiferent că e Facebook, Instagram, Youtube sau alte platforme, și probabil toți “suferim” într-o formă sau alta de acest sindrom (dacă îl pot defini așa).
Este vorba despre Fomo – Fear of Missing Out, adică sentimentele acelea pe care le avem în momentul în care vedem pe Facebook că alții călătoresc mult, participă la cine știe ce evenimente sau li se întâmplă lucruri mult mai interesante decât ni se întâmplă nouă în acel moment. Nu știu dacă i-aș zice neapărat frustrare, dar cu siguranță sunt momente de regret că nu participăm, că nu facem ceva ce “merită” să facem. Am trecut și eu prin momente din astea, și încă mai trec uneori deși mai temperat. Și să nu-mi spuneți că vouă nu vi s-a întamplat niciodată că nu vă cred. Am văzut și cunosc chiar și niște cazuri extreme, oameni care au ajuns să creadă că viața lor este complet neinteresantă, că stagnează, tot timpul făcând comparație cu viețile de Facebook ale altora.
N-aș vrea să fiu înțeleasă greșit, nu militez pentru o viață mediocră, în care să nu faci nimic interesant și să nu te intereseze călătoriile frumoase sau alte experiențe din aceeași paradigmă, însă cred că e foarte relaxant și să petreci o sâmbătă seara în casă, cu o conversație bună, o carte bună sau chiar singur, fără să te lași afectat de duduielile Facebook-ului despre cum se distrează alții. E relaxant uneori doar să faci o plimbare în parc, fără o minune de gașcă care arată minunat într-o poza de instagram, e ok să stai și să ai momente de reflecție, fără să fie nevoie să te și distrezi și este foarte ok să ai și momente de plictiseală. Nu trece nici o viață pe lângă noi dacă nu trăim în ritmul rețelelor de socializare, no worries.
Acest concept de FOMO nu e ceva nou, doar eu am aflat recent de el, dar mi se pare că explică atât de bine acest fenomen pe care îl descriam mai sus, că parcă mi s-au aprins niște luminițe în minte. Las aici un articol din NY Times, mi-a plăcut mult pledoaria legată de acest subiect, poate vă inspiră și pe voi.