Cum a fugit săptămâna asta? Și de ce am sentimentul că e pe terminate vara?
Weekendul trecut a fost probabil ultimul weekend în care am fost doar noi doi adulții acestei familii, căci deja suntem împreună cu fetele și în formula aceasta vom rămâne până începe școala. Poate de aici sentimentul că vacanța e pe terminate, mai ales că școala începe anul ăsta pe 5 septembrie, și nici nu știu cine s-ar putea bucura de așa veste.
Revenind, sâmbăta trecută am mai văzut un film, într-un cadru chiar deosebit, pe terasa Elvira Popesco, un film franțuzesc ușurel și relaxant, A L’ Abordage (All Hands on Deck, în românește nu cred că există un titlu). O poveste despre încercările tinereții, în care un băiat întâlnește fugitiv o fată la Paris, are impresia că se îndrăgostește de ea și împreună cu doi companioni, pleacă departe, într-o zonă turistică unde respectiva își petrecea vacanța cu familia. Bineînțeles că supriza nu este așa de plăcută și de aici au loc tot felul de întâmplări amuzante, reale și credibile. Mi-a plăcut, mai ales că mi-am delectat urechile cu limba franceză, pe care tocmai am reînceput s-o studiez pe Duolingo.
Apropo de Duolingo, este o aplicație pentru învățarea limbilor străine, dar este atât de smart făcută, îmi place maxim, v-o recomand fie și numai pentru a vedea în ce direcție a avansat predarea unei alte limbi. E sub forma unui joc, sunt competiții, înveți din mers, chiar nu mă așteptam să-mi placă așa de mult. Poți să studiezi oricând în timpul zilei, câte 5 sau 10 minute, te și distrezi și deconectezi și faci ceva mai productiv decât scrollul pe Instagram sau pe TikTok.
Duminică am fost la casa lui Tudor Arghezi de pe strada Mărțișor, îmi propusesem de mult timp să ajungem, este unul din muzeele bijuterie ale Bucureștiului și parcă totuși nu îndeajuns cunoscut. A fost o după-amiază superbe, în ciuda faptului că erau 40 de grade afară. Am savurat atmosfera casei cu toate obiectele la locul lor, de parcă doar ieri plecase de acolo Arghezi, iar de afară se tot auzea cântecul unui cocoș. Fiind singurii vizitatori, am simțit că am făcut un popas spre anii 50-60, completat de vizita în grădină, popasul sub nuc și întâlnirea imaginară cu Zdreanță, cel cu ochii de faiață, a cărui căsuță dăinuia de zeci de ani în același loc. Puteți vedea mai multe poze aici sau plimbarea noastră filmată în cel mai recent vlog.
Fiind liberi și fără program, am intrat și pe la Cărturești, de unde mi-am mai adaugat niște volume pe lista de dorințe iar mai apoi am încercat noua înghețată cu tiramisu de la McDonalds, fiind mare fană de acest produs. Adică fană de clasica lor McSundae cu căpșuni sau cu caramel. Deci vă scutesc de o dezamăgire, rămâneți pe clasic, e mai bine așa. Zic asta pentru că cea cu tiramisu nu are sos, doar un toping de bucățele de ciocolată care se simt cam ciudat în textură și gust în general, deși e apropiat de tiramisu, e doar o esență răcoritoare, nimic special.
Ultima noastră plecare importantă din vara asta este în UK, la tatăl meu, unde vom sta 2 săptămâni întregi la răcorică, deci mai scăpăm de canicula din București. Și tot aveam în gând să-mi cumpăr o camașa albă de in, obiect vestimentar care mi se pare foarte potrivit cu zilele de vară răcoroase și ce să vezi, mi-am găsit-o din prima la H&M (chiar în magazinul fizic). Foarte rar mi se întâmplă asta, să-mi doresc ceva și să-mi și găsesc în primul magazin în care intru, mai mult chiar, mi-am luat și o pereche de blugi care completează minunat ținuta. Abia aștept să mă învârt pe tărâmuri britanice astfel dichisită.
Și o ultimă idee pentru săptămâna care tocmai se încheie, câteva recomandări de carte, pe care mi le-am achiziționat și eu cu ocazia unei promoții books50 de la Elefant. Ghidul de design interior l-am luat pentru că mă pasionează subiectul, dar niciodată nu am citit despre reguli, proporții sau culori. Că ne vom muta, că nu, cred că e bine să ne educăm din punct de vedere estetic și să încercăm să ne facem zonele de locuit mai frumoase. Din O să râzi, totul e chimie am citit un fragment și m-a prins completamente. Despică și explică procesele chimice din viața de zi cu zi. E o carte pe înțelesul tuturor.
Iar fetelor le-am luat o carte de educație financiară Banii tăi: cum să îi cheltuiești și de ce pentru că amândouă au deja niște pușculite pe care apropiații le tot alimentează, însă pe care nu prea știu să le gestioneze. Iar ultimele două cărticele, de activități și colorat sunt speciale pentru zborul cu avionul către UK, este exact ceea ce ne trebuie.
Vouă cum v-a fost ultima săptămână?