Au trecut câteva săptămâni bune de la inaugurarea celui mai nou obiectiv turistic din București, Fântânile din Piața Unirii. Până acum nu ne-am aventurat să le vedem pentru că sincer zic, nu mă așteptam să fie cine știe ce și mai apoi, lumea dă buluc la început și nu prea aveam chef de înghesuială mai ales că suntem tot timpul cu fetele după noi.
Însă trecând într-o zi cu Ruxandra pe acolo m-am gândit că poate totuși ar fi o idee bună să văd despre ce e vorba. Mi-a plăcut ce văd chiar și pe timp de zi, așă că am decis împreună cu Vlad ca duminică seară să mergem să vedem spectacolul.
Și noi și fetele am rămas super impresionați. De la Silvia mai tot timpul auzeam câte un wow. Noi le-am văzut și pe cele de la Barcelona și n-aș zice neapărat să facem comparație între ele, la București nu avem spațiul și panorama, însă au niște elemente surprizătoare, pe care nu le-am văzut dincolo. Spre exemplu, la un moment dat se formează niște limbi de foc pe jeturile de apă, le-am surprins și eu în filmulețul de mai jos. Apoi, pe anumite melodii, în apa pulverizată se proiectează niște holograme cu dansatori care arată cu adevărat spectaculos.
Programul muzical începe cu melodii în engleză dar după un timp am auzit și Rapsodia Română și Ciuleandra. La un moment dat a fost un fragment chiar și dintr-o sârbă. În orice caz, este un spectacol pentru orice vârstă, potrivit și pentru familii și mă bucur tare mult că se întâmplă în București.
Legat de program, spectacolul are loc în fiecare vineri, sâmbătă și duminică între orele 20 și 21. De la ora 19 30 se închide circulația mașinilor în zona dintre fântâni, iar acum pe timp de toamnă nici nu se înghesuie mulți turiști. Vă recomand tuturor să mergeți să le vedeți, chiar merită.
Singurul lucru de luat în calcul, dacă cumva mergeți cu bebeluși, este că muzica e tare, Ruxandra s-a speriat în prima fază, apoi ușor, ușor s-a obișnuit. Ar fi super o pereche de căști antifonice pentru cei mititei, cel puțin pentru unele melodii.