Azi dimineață am primit un sms de la curier, cum că urmează să primesc un pachet de la Georgeta Dincă. Numele îmi era familiar, căci știam de superbele broșe făcute de ea, chiar îi comandasem una mamei mele la un Crăciun în anii trecuți. M-am gândit că totuși trebuie să fie o coincidență de nume, așteptam alte comenzi și era posibil să fie trecută persoana fizică care făcuse expediția și nu firma. Recunosc că mi-a trecut prin cap că poate e chiar o broșa de la Georgeta, mi se mai întâmplă să primesc pachete de PR pentru promovare în social media. Însă am respins rapid ideea, imaginandu-mi că totuși m-ar fi contactat înainte.
Așa că mi-am început ziua, s-a dezlățuit din nou nebunia cu work-from-home cu doi copii mici pe cap, a trecut micul dejun, a venit prânzul, am lucrat printre picături, iar pe la ora 14 vine la ușă curierul cu pachetul desemnat.
În momentul în care l-am deschis am simțit că mi se deschide și inima și că un val de bucurie mă inundă. Era superba broșă în formă de cireșe pe care mi-o doream de cel puțin vreo 3 ani, dar pe care nu am reușit nici cum să mi-o încadrez în buget. Prins de săculețul de protecție stătea gingaș un bilețel cu cu mesajul “cadou de la iepuraș”.
În secundele alea mi-a picat fisa și am delurat în gând câteva dintre conversațiile avute cu mama în urma cu cateva zile, în care mă întrebase ce broșă să îi ia colegei ei de birou de ziua ei. Ne-am tot consultat, am analizat și într-o doară eu am spus că la un moment dat o să-mi cumpăr eu broșa cireașă, că deja de prea mult timp mă gândesc la ea. După asta încă m-a și anunțat că nu i-a mai comandat nimic, căci nu mai preia comenzi decât după Paști. Deci a fost un complot, un complot din dragoste și din plăcerea de a oferi și de a face bucurie.
Am sunat-o pe mama aproape țipând, surpriza a fost imensă, iar ea și-a devoalat complet planul, spunându-mi că nici măcar nu era acum ziua colegei ei, ci în decembrie. Deci totul fusese gândit doar pentru mine.
Vedeți voi cu cine mă compar eu când e vorba să mă consider o mamă bună? Cum pot să fiu eu cea mai bună mama din lume, când deja acest titlu este deținut de mama mea?