De ce e atât de greu să alegi un cadou nimerit pentru bărbați?

Să am oare numai eu problema asta? De fiecare dată când se apropie ziua soțului meu, aniversarea căsătoriei sau sărbătorile de Crăciun, mă aflu în cumpănă legat de ce i-aș putea oferi. Și din câte am observat pe grupurile de mămici (I know, don’t judge) se pare că nu sunt un caz singular. Am avut diverse încercări cu parfumuri pentru bărbați, jucării smart, cămăși, tricouri funny, dar cred că cel mai reușit a fost de fapt un test genetic care îți arată din ce nații te tragi. În general, mi se pare mult mai ușor să alegi cadouri pentru femei, poate și pentru că există o ofertă mai largă de opțiuni? Sau poate că mi-e mult mai ușor să mă pun în papucii celei care urmează să primească.

Însă o rețetă destul de banală, dar care totuși poate functiona foarte bine sunt voucherele cadou Notino. Am și primit, am și dăruit, mi-am putut alege singură ce vreau să-mi iau, e o variantă mai dichisită a unui plic cu bani. Și cine nu se bucură de așa ceva? E un cadou universal, fie că e vorba de prieteni, rude, colegi sau chiar parteneri.

În toamnă, de ziua soțului meu, planificam să-i fac cadou un curs de conducere defensivă. Nu știu cum a venit vorba, cert e că mi-am dezvăluit intențiile, iar dezamăgirea lui m-a oprit instant din a-mi mai continua planul. Întrebarea lui a fost “’ți se pare că conduc prost?”… evident, departe de mine acest gând, dar apoi am analizat la rece și poate într-adevăr un astfel de cadou ar putea fi perceput așa. Așa am renunțat și am promis că mă recompensez cu o sumă de bani care să fie utilizată pentru un tatuaj, atunci când își va dori să și-l facă. Nu știu când va veni acea zi, dar cadoul meu virtual rămâne valabil.

Acum vine Crăciunul și iar am fost în pană de idei, așa că am luat ceva practic. Nu vă pot dezvălui ce e, căci nu aș vrea să-i stric surpriza, dar știu că nu o să-l dea pe spate. Voi ce le cumpărați soților sau partenerilor voștri? Iar voi, domnilor, care ziceți că ar fi un cadou pe care l-ați aprecia cu adevărat?

Haide să ne vedem şi pe Facebook