Părul alb la femeile tinere – auto-acceptare și apreciere a frumusetii naturale sau delăsare?

Acum ceva vreme vă povesteam pe Instragram cât de exasperată mă simt de rutina asta a vopsitului, pentru că am mult păr alb, firul meu este gros și culmea, îmi mai și crește foarte repede. Poate să treacă maxim 3 săptămâni, o lună până să apelez din nou la vopsea de păr, căci apoi mi se pare că arăt extrem de neîngrijit. Acum vreo 2 luni chiar și Silvia mi-a zis, cu o grimasă copilărească, că ce multe fire albe am. Și m-am gândit, ce e cu noi de suntem așa de setați să nu acceptăm că încărunțim și să vedem firele albe ca fiind dovadă de delăsare. Mai ales că fix invers se pune problema când e vorba de bărbații grizonați.

Indiferent că am încercat să mă vopsesc cu o vopsea de păr profesională acasă, sau direct la salon, sincer declar, tot mi se pare că sunt energie, timp și bani consumați și totuși respect cu religiozitate rutina, doar ca să arăt “bine”. M-au surprins răspunsurile de pe Instagram legate de subiect, în care îmi spuneați că e de datoria noastră să nu arătăm neîngrijit, asta pentru că punem prea ușor semnul egal între neîngrijit și păr nevopsit. Că nu suntem “doamne” dacă nu ne vopsim. Au fost mai puține răspunsuri care să mă îndemne să fac ceea ce simt, să încerc, că până la urmă nu trebuie să fie o decizie definitivă. Cât de mult contează și mentalitatea chiar și când e vorba de o decizie atât de banală cum e întreținerea părului. Căutând informații pe net, am dat de un hashtag care m-a inspirat, sau cel puțin m-a făcut să apreciez curajul celor care l-au adoptat #greyisthenewblack.

Noul trend #greyisthenewblack, care m-a inspirat

Pe de cealaltă parte, îmi place și mie mult luciul specific părului proaspăt vopsit, mai ales atunci când îți găsești nuața potrivită – eu momentan folosesc Schwarzkopf Gliss Color, culoarea 6-16 Cool Pearly Brown, pe care am găsit-o după îndelungi căutări după ce precedenta gamă pe care o foloseam nu a mai fost produsă. Și da, recunosc, îmi place mai mult un păr colorat decât un păr cărunt, pentru că într-adevăr părul cărunt mai adaugă câțiva ani fizionomiei și e în natura umană să apreciem tinerețea.

Vopseaua mea actuală

Dar atunci când ai observat primul fir alb la 20 de ani și de pe la vreo 25 te tot vopsești, iar procedura asta nu pare să aibă vreun sfârșit vreodată, îți vine natural întrebarea – chiar merită?

Voi ce părere aveți? Cum vi se pare noul trend cu #greyisthenewblack?

3 comments:

Noi, femeile, sunte cobaii industriei de frumusete. Trendurile se schimba mereu. Pe vremea lui DaVinci femeile plinute si fara sprancene erau idealul.. Astazi e altul. La anul altul. De parca frumusetea noastra nu e buna. Nu ne-am nascut perfecte. E gresit. Noinsujtem perfecte asa cum suntem. Chimicale în par, chimicale pe fata, nu fac decât sa ne distruga în timp, sa ne ia timp si bani. În loc sa ne folosim timpul altfel, sa nu mai fim vulnerabile, influentabile, manipulabile de mode.

Bună Cristina,
“To be or not to be… Grey?” Saptamana asta mi-am luat la chestionat cunoscutii. Recunosc, sunt doua luni de cand nu m-am mai vopsit si am putut sa vad cam cum stau. 🙂
Parul meu este/era, saten închis. De la 19 ani am inceput sa am fire albe, cu o suvita mai pronuntat in partea stanga. Sincer, nu m-au deranjat foarte tare, o mascam cu cararea făcută pe o parte. Insa, dupa ce am nascut iar pustoaica a fost întarcata, am inceput sa ma vopsesc. Nu am fost deloc incantat de varianta vopselelor chimice, asa ca am alea varianta pe baza de plante. Destul de complicat… se aplica destul de greu, nu dureaza fff mult, iar firele de par albe nu sunt acoperite complet. Dar, asta a fost compromisul acceptat. In schimb, aspectul este despul de naturat, iar mie imi place.
Cred cu tarie ca vopsitul parului este o constrangere socială. Marea majoritate a celor care mi-au raspuns, mi-au spus sa ma vopsesc. O sa am timp destul sa fiu carunta. 🙂 Personal, nu cred ca un par nevopsit este neaparat neîngrijit. Cu tunsoarea potrivita se poate sa fie chiar mai fain. Îmi place foarte mult pozele de pe Pinterest, cu doamnele grizonate, care chiar mi se pare ca sunt, daca pit sa zuc asa, mai doamne, foarte distinse! Dar, subiectul este delicat si pana la urma, important este sa te simti bine in pielea ta. Cu siguranta, eu, intr-o zi, am sa-mi fac curaj si am sa-mi las parul nevopsit! 🙂
PS: Si eu si pustoaica mea va urmarim cu mare drag!
Un weekend frumos!
Cătălina

Chiar aseara am ascultat intamplator pe Sorin Stratulat care vorbea cat de daunatoare sunt standardele duble (am dat peste un interviu facut de Lorena Buhnici) .
El spunea ca un barbat care incepe sa incarunteasca de tanar e considerat interesant, in timp ce unei femei aflata in aceeasi situatie i se spune … “poate te vopsesti si tu”.
Spunea ca lui ca stilist ii place sa coloreze parul, dar ar vrea ca asta sa fie o optiune a clientului si nu o presiune a societatii.
Am 40 de ani si multe fire albe, nu m-am vopsit pana acum (motive de alergie), asadar eu am cautat sa ma accept asa cum sunt. Nu a fost usor, dar acum sunt bine. Am observat ca femeile sunt cele critice si nu barbatii, remarcile rautacioase au fost din partea femeilor :))
Referitor la trend … Mie imi place contrastul dintre fața tanara si parul carunt.
Am vazut in orasul meu cateva femei care aveau un aspect placut in ciuda parului carunt, fapt care m-a incurajat si pe mine sa merg mai departe.
Incerc sa imi ingrijesc tenul – nu am inca multe riduri, iar tenul inca nu are un aspect matur (am folosit de la 20 de ani creme hidratante pt ten si conturul ochilor).

Comments are closed.

Haide să ne vedem şi pe Facebook