Weekendul trecut a fost probabil ultimul weekend în care am fost doar noi doi adulții acestei familii, căci deja suntem împreună cu fetele și în formula aceasta vom rămâne până începe școala. Poate de aici sentimentul că vacanța e pe terminate, mai ales că școala începe anul ăsta pe 5 septembrie, și nici nu știu cine s-ar putea bucura de așa veste.

Revenind, sâmbăta trecută am mai văzut un film, într-un cadru chiar deosebit, pe terasa Elvira Popesco, un film franțuzesc ușurel și relaxant, A L’ Abordage (All Hands on Deck, în românește nu cred că există un titlu). O poveste despre încercările tinereții, în care un băiat întâlnește fugitiv o fată la Paris, are impresia că se îndrăgostește de ea și împreună cu doi companioni, pleacă departe, într-o zonă turistică unde respectiva își petrecea vacanța cu familia. Bineînțeles că supriza nu este așa de plăcută și de aici au loc tot felul de întâmplări amuzante, reale și credibile. Mi-a plăcut, mai ales că mi-am delectat urechile cu limba franceză, pe care tocmai am reînceput s-o studiez pe Duolingo.

Apropo de Duolingo, este o aplicație pentru învățarea limbilor străine, dar este atât de smart făcută, îmi place maxim, v-o recomand fie și numai pentru a vedea în ce direcție a avansat predarea unei alte limbi. E sub forma unui joc, sunt competiții, înveți din mers, chiar nu mă așteptam să-mi placă așa de mult. Poți să studiezi oricând în timpul zilei, câte 5 sau 10 minute, te și distrezi și deconectezi și faci ceva mai productiv decât scrollul pe Instagram sau pe TikTok.

Duminică am fost la casa lui Tudor Arghezi de pe strada Mărțișor, îmi propusesem de mult timp să ajungem, este unul din muzeele bijuterie ale Bucureștiului și parcă totuși nu îndeajuns cunoscut. A fost o după-amiază superbe, în ciuda faptului că erau 40 de grade afară. Am savurat atmosfera casei cu toate obiectele la locul lor, de parcă doar ieri plecase de acolo Arghezi, iar de afară se tot auzea cântecul unui cocoș. Fiind singurii vizitatori, am simțit că am făcut un popas spre anii 50-60, completat de vizita în grădină, popasul sub nuc și întâlnirea imaginară cu Zdreanță, cel cu ochii de faiață, a cărui căsuță dăinuia de zeci de ani în același loc. Puteți vedea mai multe poze aici sau plimbarea noastră filmată în cel mai recent vlog.

Fiind liberi și fără program, am intrat și pe la Cărturești, de unde mi-am mai adaugat niște volume pe lista de dorințe iar mai apoi am încercat noua înghețată cu tiramisu de la McDonalds, fiind mare fană de acest produs. Adică fană de clasica lor McSundae cu căpșuni sau cu caramel. Deci vă scutesc de o dezamăgire, rămâneți pe clasic, e mai bine așa. Zic asta pentru că cea cu tiramisu nu are sos, doar un toping de bucățele de ciocolată care se simt cam ciudat în textură și gust în general, deși e apropiat de tiramisu, e doar o esență răcoritoare, nimic special.

Ultima noastră plecare importantă din vara asta este în UK, la tatăl meu, unde vom sta 2 săptămâni întregi la răcorică, deci mai scăpăm de canicula din București. Și tot aveam în gând să-mi cumpăr o camașa albă de in, obiect vestimentar care mi se pare foarte potrivit cu zilele de vară răcoroase și ce să vezi, mi-am găsit-o din prima la H&M (chiar în magazinul fizic). Foarte rar mi se întâmplă asta, să-mi doresc ceva și să-mi și găsesc în primul magazin în care intru, mai mult chiar, mi-am luat și o pereche de blugi care completează minunat ținuta. Abia aștept să mă învârt pe tărâmuri britanice astfel dichisită.

Și o ultimă idee pentru săptămâna care tocmai se încheie, câteva recomandări de carte, pe care mi le-am achiziționat și eu cu ocazia unei promoții books50 de la Elefant. Ghidul de design interior l-am luat pentru că mă pasionează subiectul, dar niciodată nu am citit despre reguli, proporții sau culori. Că ne vom muta, că nu, cred că e bine să ne educăm din punct de vedere estetic și să încercăm să ne facem zonele de locuit mai frumoase. Din O să râzi, totul e chimie am citit un fragment și m-a prins completamente. Despică și explică procesele chimice din viața de zi cu zi. E o carte pe înțelesul tuturor.

Iar fetelor le-am luat o carte de educație financiară Banii tăi: cum să îi cheltuiești și de ce pentru că amândouă au deja niște pușculite pe care apropiații le tot alimentează, însă pe care nu prea știu să le gestioneze. Iar ultimele două cărticele, de activități și colorat sunt speciale pentru zborul cu avionul către UK, este exact ceea ce ne trebuie.

Vouă cum v-a fost ultima săptămână?

Așa că am decis să încep o nouă rubrică, să mai dau un impuls micului meu blog, și să vă povestesc diverse din săptămâna care tocmai se încheie. N-o să lungesc articolele foarte mult, o să se poată citi în cam 7 minute, și o să le public sâmbătă sau duminică dimineața, pentru o lectură matinală, la cafea.

Sper să mă pot ține de treabă, așa că urați-mi noroc și perseverență. 

Despre săptămâna asta chiar sunt mai multe de zis, pentru că având timp am simțit-o ca pe o săptămână a culturalizării, a gândurilor așezate și a visatului cu ochii deschiși.

Luni ne-am întors din Grecia, după un concediu de 10 zile și le-am lăsat pe fete la părinții soțului meu Vlad, la Alexandria. A fost un drum mult mai liniștit decât la dus, cred că fetele și-au primit porția de conectare cu noi și asta le-a echilibrat. Dacă nu știți cu ce compar, las aici linkul către videoclipul cu drumul spre Grecia în care mă plângeam pe alocuri de mârăieli, certuri și țipete. Life with kids, ce să zic. Așa că noi doi am ajuns în București după 1 noaptea, iar a doua zi a fost super aglomerat la birou. Deși am 26 de zile de concediu, mi-s numărate și nu m-am încadrat la una extra de acomodare după vacanță. Asta m-a făcut din nou să mă gândesc la cât de mult m-am schimbat cu trecerea timpului și cât de puțin rezistentă am devenit la somnurile mai scurte. Până să am 30 de ani, pierdeam nopțile în oraș fără nici o treabă, dar acum parcă n-aș mai da somnul pe nimic…

Chiar și așa, miercuri iar ne-a prins 12 noaptea în oraș, am ieșit cu niște prieteni dragi pe care nu îi mai văsuzem de vreun an, ne-am plimbat pe la Ateneu, am mâncat ecleruri de la French Revolution (pe care iar le-au scumpit, acum sunt 19 lei, enorm) și apoi ne-am oprit la o terasă pe străduțele din zonă, La Familglia se numește. Prețuri de centru, o pizza 50 de lei, o bere 18, servirea așa și așa, nu prea recomand. În schimb a fost o seară caldă, am râs mult, am servit și o serenadă din partea unui cântăreț ambulant tare inspirat, care la cei 20 de lei oferiți ne-a creat o melodie și versurile pe loc, o melodie despre noua pasiune a lui Vlad, motoretele, despre mine și ce frumoasă sunt, despre prietenii noștri care se iubesc.

Joi am fost și am văzut un film la Elvira Popesco, cinematograful Institutului Francez – Official Competition, film spaniol cu Penelope Cruz și cu Antonio Banderas, o satiră foarte deșteaptă și amuzantă despre cum e să faci un film, care sunt extremele la care ajung regizorii și actorii ca să le iasă cât mai bine rolurile. Mi-a plăcut mult jocul actoricesc, ideea în sine, Penelope e superbă ca de fiecare dată, iar Banderas dovește cât de bun actor e. Recomand pelicula, face parte din selecția de filme de la TIFF de anul acesta.

După ce am terminat O țară grozavă, de Frank McCourt, de la editura Arthur, de care v-am povestit pe scurt pe Instagram, în vacanță m-am apucat de un roman feminist – Kim Jiyoung, born 1982, scris de Cho Nam-Joo, o scriitoare din Corea de Sud. Sunt fascinată de cărțile din care și învăț ceva, aflu despre un subiect pe care nu-l atinsesem până atunci, pe lângă savurarea firului narativ. În cazul romanului sud-coreean am aflat multe despre stilului de viață al acestui popor, despre faptul că deși este o țară progresistă este printre ultimele în ceea ce privește echitatea dintre femei și bărbați. Documentându-mă un pic pe internet am aflat că încă există multe cutume tradiționaliste bazate pe diferențele de gen, că diferențele salariale sunt majore dar că totuși se fac pași importanți spre îmbunatățirea acestor aspecte. Ce m-a frapat este că chiar până acum 10-20 de ani, se făceau multe avorturi la cerere atunci când părinții descopereau că sexul bebelușului este femeiesc. Mi se pare o lectură importantă pentru cei interesați de subiectul feminismului și în general de statutul femeii în lumea largă.

Închei articolul de azi cu o recomandare de documentar, ajunsă la mine prin intermediul tatălui meu, despre cele mai importante rețele de mafie din Europa, printre care ce credeți, suntem și noi românii, cu furturile din conturile bancare. Am înlemnit când am văzut cât de ușor se pot fura pinurile și clona cardurile, fără să nu ai cea mai idee că se întâmpla asta. Georgienii sunt regii furturilor, iar nigerienii ai prostituției. Apropo de Nigeria, văzând documentarul am realizat din nou cât de norocoși suntem, cât de mulțumiți ar trebui să fim cu tot ceea ce avem și să fim mai atenți la partea plină a paharului.

Voi ce ați mai făcut/văzut/citit interesant?

După ce am trecut de cărțile specifice bebelușiei, am descoperit-o pe Conni, draga noastră prietenă preșcolară, care ne-a fost alături neîntrerupt. Publicată la editura Casa, întreaga serie Prietena mea Conni, abordează subiecte concrete din viețile copiilor, cu o gingășie și naturalețe pe care le-am apreciat la fiecare lectură. Textele simple, dar bine structurate și cu un vocabular bogat sunt perfecte pentru vârsta preșcolară.

Însă copiii cresc, Silvia începe școala la toamnă și cu bucurie am aflat că același lucru se întâmplă și cu drăguța Conni. Recent au apărut primele două volume din seria “Să citim cu Conni”, Conni și scrisoarea secretă și Conni și detectivii pădurii. Volumele sunt dedicate în special copiilor peste 6 ani, în ideea de a le citi independent, însă vă puteți bucura de ele și mai repede.

În Conni și detectivii pădurii, cei mici merg în excursie cu școală, dar nefiind atenți la drum, se pierd prin pădure. Calitățile lor de detectiv ai pădurii îi scot la liman. În volumul cu scrisoarea secretă Conni și cu un prieten pornesc într-o aventură cu mesaje secrete, ascunse în sticle și trimise pe râu. Un deliciu pentru copii.

Voi ați descoperit-o pe Conni? Dacă încă nu, eu v-o recomand cu drag, toți copiii și chiar și părinții au ce învăța de la ea.

Iar acum nu pot să vă recomand îndeajuns cartea asta, o colecție de episoade ale filmului trăit de bunicii și părinții noștri, un film al absurdului pe care, sincer cred, doar umorul i-a ajutat să-l înfrunte. Cu cât ne distanțăm mai multe de perioada aceea, cu atât mai greu ne vine să credem că o națiune întreagă trăia într-o formă de minciună perpetuă, de aceea mi se par esențiale cărțile mărturie care să fie citite de un public cât mai larg. Modul în care Ioan T. Morar reușește să descrie realități triste și de cele mai multe ori absurde, punând în balanță cu finețe percepțiile lui de atunci cu viziunea actuală, fac din volum un deliciu pentru orice cititor interesat de istoria tării noastre cât și de direcția în care ne îndreptăm.

Mulți din cercurile mele, și de altfel chiar și eu, ne-am plâns despre nivelul calitativ în declin al presei, despre tabloidizare, despre fake news și cât de ușor se propagă cu ajutorul social media. Dar după ce am citit volumul pe care vi-l recomand, am ajuns la concluzia că nu stăm chiar atât de rău. Desigur, cunoșteam detalii despre propaganda comunistă, despre cultul personalității, dar umorul și detaliile punctate de autor m-au făcut să intru cu adevărat în inima acelor vremuri. Am avut mai multe fragmente pe care i le-am citit citit lui Vlad cu voce tare și am râs cu lacrimi… texte care nici măcar nu erau glume, ci realitatea captată în cuvinte.

M-am distrat teribil cu spontaneitatea tânărului căruia i s-a propus să devină colaborator al securității, cu delegația la un cenaclu de la Onești unde au fost așteptați cu salvarea în gară căci automobilelor personale le era interzisă deplasarea iarna, dar m-am și întristat când am citit două poeme ale Anei Blandiana care au trecut în mod neobișnuit de cenzură și l-au costat slujba pe redactorul șef de atunci de la Viața Studențească. Per total, e o carte atât de frumos scrisă, care în ciuda umorului atotprezent, îndeamnă la reflecție.

Vă las mai jos și un video cu o discuție savuroasă în care sunt surprinse și fragmente Divertis (așa cum îl știam și eu de pe vremuri), iar aici un articol despre o întâmplare care nu se regăsește în carte dar care vă ajută să vă faceți o idee despre ce cuprinde volumul.

În format fizic puteți achiziționa cartea de aici, eu o am în format ebook.

Dacă nu v-ați dat seama până acum, sau din poza de la începutul articolului, vorbesc despre accidentul nuclear de la Cernobîl, care a zguduit la propriu și la figurat lumea întreagă și despre care unii cred că a fost fitilul care a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice. E un subiect care m-a preocupat de când am început să înțeleg cât de cât cum funcționează lumea, căci curioasă am fost de când mă știu. Am devorat tot felul de documentare pe subiect, am citit, am întrebat în stânga și în dreapta. Însă nimic nu m-a ținut cu inima la gură așa cum a făcut-o mini-serialul Cernobîl, lansat în 2019 de HBO. Cred că este unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată, efectiv o capodoberă cinematografică din toate punctele de vedere. Bineînțeles, și subiectul a fost ofertant, însă coordonarea strălucită a creatorului Craig Mazin, care a scris scenariul și produs serialul, l-au transformat într-un film care cred că ar trebui văzut de oricare dintre noi măcar o dată în viață.

Mi-a plăcut tot, distribuția, cinematografia, muzica și efectele sonore, chiar și denaturările scenariului de la realitate pentru a transmite anumite idei.

După ce l-am devorat, am ascultat o serie de interviuri cu Mazin, în care explica detaliu cu detaliu adevărul istoric, ideile de la care a pornit, cât de mult și-a permis libertăți stilistice și de ce, dialoguri care s-au ridicat tot la nivelul serialului.

Apoi am pigulit youtube-ul după noile materiale despre Cernobîl apărute în urma filmului, tot felul de analize, de interviuri cu persoanele implicate la fața locului, m-am documentat despre tehnologia nucleară și despre cum se stochează deșeurile radioactive, și per total simt că am învățat o grămadă de lucruri.

Acum am pe lista de lecturi Rugăciune pentru Cernobîl, volumul Svetlanei Alexievici, o carte mărturie a celor care au trăit evenimentele pe viu și care a stat la baza conceperii scenariului. Însă parcă nu mă simt încă pregătită să o citesc, și așa mă deprimă starea actuală a lucrurilor, parcă nu vreau să mă mai încarc și cu altele.

Din toată experiența serialului și a materialelor pe care le-am văzut și citit ulterior, ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că imediat după accident, conducerea centralei refuza să creadă că reactorul a explodat, fuseseră învățați și realmente credeau că e un sistem infailibil, deși istoria a demostrat de atâtea ori că infaibilitatea nu există. Din cauza acestei credințe, în momentele cruciale de imediat de după accident, s-au luat multe decizii greșite, multe vieți s-au pierdut inutil și faza de negare a întârziat reacțiile corecte.

Dacă nu ați văzut încă serialul, acum este momentul oportun să începeți, la 34 de ani de la tragedie, și pregătiți-vă pentru niște ore în care nu veți dori să plecați din fața televizorului.

Ținând cont că nu sunt neapărat o devoratoare a literaturii pe acest subiect m-am bucurat că preselecția fusese făcută așadar de altcineva, iar materialul propus se prezenta ca fiind cu adevărat valoros.

Și știți cum suntem noi părinții de multe ori atunci când citim și vrem să ne informăm despre educația celor mici, am vrea să ni se dea “mură-n gură” elementele pe care să ne axăm, cum să procedăm în anumite situații, mici rețete care să ne îmbunătățească felul în care ne creștem copii. 

Volumul scris de Dr. Laura A. Jana, În mintea copilului mic, publicat recent la editura Step by Step, reușește să facă exact acest lucru, concentrându-se pe analiza a ceea ce se consideră calitățile forte în lumea secolului XXI. Întrebarea de la care a pornit întreaga argumentație este dacă modul în care ne creștem copiii este adaptat situației prezente și felului în care cel mai probabil se va dezvolta lumea de acum încolo. Punctul de vedere prezentat de autoare face o legătură directă între abilitățile apreciate în lumea business-ului și elementele pe care ar trebui să punem accent în primii ani de viață ai copiilor noștri. Asta mi s-a părut o idee într-adevăr foarte interesantă, pe care nu am mai întâlnit-o până acum în lecturile sau interacțiunile mele.

De la inteligența cognitivă la inteligența emoțională, de la individualitate la echipă, la calitățile soft cum ar fi creativitate, curiozitatea, comunicarea și altele, autoarea exemplifică cu multe studii științifice importanța dezvoltării setului de abilități denumite în premieră QI (propunțat “chi”). Mai exact, este vorba de 7 abilități pe care copiii și le pot dezvolta optim în copilăria timpurie (până pe la 5 ani), pentru care volumul conține metode și activități pe care părinții pe pot face pentru a îi stimula în direcțiile respective.

Spre exemplu, prima abilitate care se concentrează în jurul dezvoltării eului pune accent pe autogestionarea emoțiilor, pe autocontrol. Celebrul studiu la care face referire este “Cookie Monster”, cel care presupune răbdare din partea copiilor atunci când sunt lăsați singuri în fața unei recompense imediate (o prăjitură) știind că dacă au răbdare și nu o mănâncă, pot primi două mai târziu.

La fel și pentru restul abilităților, structurate pe parcurul a încă 6 capitole, primim motivele pentru care abititățile descrise sunt importante, susținute de studii concrete făcute de cele mai apreciate universități sau centre de cercetare din lume. Iar pentu fiecare dintre acestea ni se propun moduri de interacțiune, activități, direcții de discuție, teme de gândire.

Cu sinceritate recunosc că lectura volumului nu mi s-a părut ușoară. Nu e o carte simplă, îți dă mult de gândit prin prisma studiilor pe care le aduce în discusție și a parelelor pe care le face cu domeniul neuroștiințelor. Însă dacă vreți să citiți și să vă informați ceva mai departe de “iubirea necondiționață”, concept care pare că acaparează majoritatea informațiilor legate de creșterea copiilor, atunci volumul își merită cu siguranță timpul și concentrarea voastră.

Am descoperit atât de multe idei interesante în carte, încât la un moment dat mă opream tot la câteva minute ca să îi citesc și lui Vlad ce descopeream. Spre exemplu, în al doilea capitol “De ce acum”, sunt structurate principiile după care funcționează lumea afacerilor de azi, printre care și faptul că noua competiție e de fapt colaborarea. “Într-o lume de o complexitate și o interconectivitate în creștere, conducătorii, organizațiile și companiile recunosc faptul că cel mai bun efort individual nu se poate compara cu puterea colaborării și a impactului colectiv într-o economie a împărtășirii”. După ce am citit fragmentul am avut un moment de evrika, căci deși intuitiv simțeam asta nu o mai văzusem structurată ca atare. Iar cartea per total, deși face legătura cu educația din copilăria timpurie poate fi aplicată atât de ușor și vieții adulte.

Acesta ar fi de altfel și singurul minus pe care l-aș sesiza despre argumentele aduse de autoare, faptul că ni se transmite că avem niște ferestre de oportunitate în primii ani de viață pe care dacă nu le capitalizăm chiar atunci, nu mai pot fi recuperate pe traseu ulterior. Educația auto-controlului ar fi una dintre ele. Studiile prezentate arată că cei mici care depășeau cu brio testul cu prăjitura de care aminteam mai sus aveau statistic rezultate mai bune în cursul vieții pe diverse domenii. Genul acesta de abordare mi se pare puțin descurajator pentru părinți.

Așadar, dacă doriți o lectură care să vă dea de gândit despre educația timpurie și abilităție pe care ar trebui să punem accent în lumea actuală, cu multe exemple de activități și interacțiuni între noi și copii, veți aprecia cu siguranță “În mintea copilului mic”.

Corpul Omenesc – Editura Rao (1-3 ani)

Seria Larousse, Enciclopedia Celor Mici

Din punctul meu de vedere este cartea perfectă pentru cei mai mici dintre cititori. Explicații simple și scurte, desene relevante dar cu puține detalii, pagini grosuțe și plastifiate, coperți buretate, format mic și ușor. La final găsiți inclusiv abțibilduri și un puzzle cu piese mari și cartonate. Din păcate carte este momentan indisponibilă online, sper ca cei de la Rao să o republice, dar s-ar putea s-o găsiți prin diverse librării de cartier.

Mă spăl pe dinți, folosesc olița – Editura Casa (2-4 ani)

Coleția Junior 

O cărticică superbă, cu coperți și pagini cartonate care îi încurajează pe cei mici să urmeze regulile de igienă, aducând argumente pe înțelesul lor. Mai toți cei care avem copii cred că am întâmpinat reticență când vine vorba de spălat, iar mesajele cărții ne vin în ajutor. 

Cum funcționează corpul tău – Editura Corint Junior 

Potrivită pentru copii de vârstă școlară volumul introduce mai multe concepte noi, mai complexe și detaliate. O idee tare bună și inedită este comparația diverselor sisteme cu niște laboratoare.

În videoclipul de pe YT vă arăt și alte cărți cu acceași temă, volume care ne sunt tare dragi și pe care le studiem periodic. 

O să încep prin a vă spune că sunt impresionată de cum a fost amenajată parcul Pieței Unirii din București. În primul rând au renunțat la toate gardurile care împrejmuiau spațiul verde. Acum totul pare foarte “inviting” – aș putea folosi românescul “ospitalier”, dar parcă nu are aceeași nuanță. Apoi toate peticele de pământ, care deseori deveneau petice de noroi de fapt, au fost copertate cu un gazon des și gras. Din loc în loc există irigatoare ceea ce mă face să sper că nu o să vedem iarba uscată în august. Au renovat și trotuarele de pe margine, iar aici, spre deosebire de multe alte locuri din București unde se lucrează doar ca să umfle buzunarele, chiar era nevoie de o reconstrucție. Ne-am petrecut acolo după-amiezile în câteva zile și a fost o încântare.

O veste frumoasă! Acum se lucrează la documentarea pentru cel de-al doilea volum al proiectului “Nesupusele” despre care v-am povestit aici. Nu știu dacă planurile sunt foarte clare pentru viitorul editorial, însă primul pas a fost făcut printr-o serie de ateliere creative, partea Caravanei Nesupuselor. “Nesupusele pleacă într-o caravană De Basm prin satele și orașele mici ale României. Timp de o lună și jumătate scriitoarele Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone, Adina Rosetti și Victoria Pătrașcu vor călători pe drumuri de țară cu poveștile Nesupuselor în bagaje.

Scriitoarele vor vizita 35 de localități unde, alături de copii, în ateliere interactive, vor încerca să afle și dacă se mai nasc azi Nesupuse în satele din România.” Urmăriți-i-le pagina de Facebook, eu tot timpul găsesc ceva interesant de citit.

Tot legat de cărți, săptămâna trecută am fost la Bookfest, unde printre multe multe descoperiri captivante, am dat peste proiectul Argo, mai exact Argo Art Publishing. Mi-au atras atenția ilustrațiile de la stand și am aflat că vor să readucă în atenția cititorilor ediții mai vechi, republicate ale unor autori și ilustratori români. De acolo mi-a cumpărat și singurul volum pe care l-am luat pentru mine. Am ales “Lumea lui Dem” de Adrian Buga (inițiatorul proiectului Argo), un volum biografic despre Dem Demetrescu, un ilustrator român de mare valoare, ale cărui desene sunt reconoscibile de toata generația noastră și a părinților noștri. Mi-am încântat ochii și parcă m-am simțit din nou copil. De la stand am primit și două pliante cu ilustrațiile din Capra cu trei iezi pe care vreau să le și înrămez ca să le expun în camera fetelor. E oricum una dintre poveștile preferate ale Silviei, deci se potrivesc la fix. Găsiți aici pagina dedicată proiectului Dem, despre care veți mai auzi de la mine, cu siguranță.

Tot recent i-am descoperit pe cei de la Kredenz, un proiect de curatoriat culinar care își propune să ajute dezvoltarea și susținearea micilor producători din comunitățile săsești. Eu i-am găsit inițial pe instagram, dar după ce am citit mai multe, sunt decisă să fac câteva cumpărături pe situl lor. Până atunci pot doar să le admir produsele și să susțin prin promovare astfel de inițiative.

Și ca să închei într-o notă veselă, declar sezonul estival deschis în familia Cioabă și vă las cu melodia care se aude pe repeat de câteva zile la noi în casă.

M-am informat de la mama în cauză dacă e de ajuns un sigur bilet pentru mine și Silvia și am aflat că da, cu condiția să o țin eu în brațe pe locul respectiv. Prețul a fost de 20 de lei, exact cât ar fi costat dacă l-aș fi luat eu direct de la ghișeu. Iar legat de bilet, l-am avut în variantă electronică, pe telefon nu a fost nevoie să-l am scos la imprimantă.

Așa că iată-ne la ora 11 fără un pic în fața operei, pline de entuziasm și curiozitate. Silvia și-ar fi dorit mai mult să mergem la Albă Ca Zăpada, mi-a spus că o să-i fie frică de pirat, dar am liniștit-o explicându-i că e doar o poveste, iar oamenii de pe scenă sunt actori și în plus va urma să o țin în brațe. Probabil că o s-o duc în curând și la Albă ca Zăpada.

În foaier există o garderobă fără plată unde ne-am lăsat gecile, iar vizazi de aceasta era amenajată o minitiroliană pentru copiii care voiau să experimenteze un zbor a la Peter Pan. Mi s-a părut o idee tare drăguță și atractivă pentru cei mici.

În sală aproape toate locurile au fost ocupate, noroc că noi am stat la capăt de rând, pe centru și am văzut tare bine întreaga piesă. Pentru copiii mai mici de înălțime există și niște perne înălțătoare pe care le aduc plasatoarele atunci când văd un căpșor mai piticot sau la cerere.

Piesa a început cu discursul profesorului de muzică al familie Darling, care a urcat pe scenă din sală, lucru care le-a captat atenția copiilor și s-a făcut liniște. Apoi a cântat de câteva ori solfegiul și a invitat toată sala să cânte. Deci spectacolul propriu zis a început cu un auditoriu atent și încălzit.

Foarte pe scurt, povestea este despre cei trei copii ai familiei Darling care ajung să-l cunoască în vis pe Peter Pan și ajung împreună cu el în Țara Nimănui (Neverland) unde un pirat vrea să-i răpească însă scapă cu bine și se întorc acasă. Peter Pan e un personaj de notorietate universală, un copil care nu vrea să devină adult și care strânge în jurul său toți copiii nedoriți sau abandonați.

La intrare am primit și libretul piesei, pe care i l-am citit Silviei înainte de gong, ceea ce ne-a ajutat să urmărim mai ușor firul poveștii. Cred că am fi înteles mult mai puțin dacă nu l-am fi citit înainte.

Aproape toate replicile sunt cântate, există multe jocuri de lumini și umbre, mult dans, e un spectacol antrenant. Silvia părea că stă concentrată, iar la un moment dat, când piratul a bătut cu tocul pantofului în scenă, a tresărit speriată. Însă într-un alt moment mi-a șoptit la ureche să-i dau Skittles când ajungem acasă. La final m-a întrebat că de ce s-a terminat, ceea ce mă face să cred că nu a înțeles pe deplin acțiunea. În schimb eu am avut câteva momente în care mi s-a făcut pielea de găina, mai ales la fragmentele în care se vorbește despre legătura dintre mame și copii. M-a impresionat mult momentul în care Peter Pan le explică copiilor că fiecare stea de pe cer e de fapt o mamă care are grijă de puii ei.

Însă aș zice că totuși spectacolul e mai potrivit pentru copii peste 5 ani. Chiar și așa, m-am bucurat tare mult că Silvia a stat atentă și a avut răbdare o oră și un pic, atât cât a durat spectacolul. În urmă cu un an și jumătate, când am mai avut o tentativă a fost un fiasco total. Încontinuu și-a căutat măgărușul scăpat sub scaunul din față și cred că numai la scenă nu s-a uitat.

La final am întrebat-o care personaj i-a plăcut cel mai mult și mi-a spus de cățelul familiei Darling (tot un actor costumat în cățel), care a avut două intervenții muzicale vesele, despre cât de bine e să fii cățel –  foarte în stilul Pisicilor Aristocrate, cu “cât de bine e să fii motan”.

Cred că astfel de experiențe merită mai ales pentru familiarizarea copiilor cu scena, ideea de actor, de spectacol și pentru a le stârni interesul pentru teatru.

Am plecat de acolo cu gândul să revenim și cu bucuria că avem totuși atâtea oportunități pentru copii noștri, le putem deschide orizonturile atât de ușor, doar să ne implicăm și să ne facă și nouă plăcere să fim alături de ei. Sper să vă pot povesti cât de curând despre un alt spectacol.

Încă de dinainte să am copii, exploram cu ardoare secțiunile de cărți de copii din librării și îmi imaginam cum o să le citesc eu copiilor mei cărți, cum o să alegem împreună favoritele și cum o să ne construim o bibliotecă. Pasiunea asta pentru cărți mi-a fost însămânțată de mică, în familia noastră mai toți citeau, iar bunica mea Silvia mă ducea în fiecare vacanță petrecută la Constanța la o librărie de unde îmi cumpăra ce îmi poftea inima. Iar mai apoi mă ducea la cofetăria Piticot de pe bulevardul Tomis. O încântare de fiecare dată. Țin minte și acum mirosul din librăria respectivă, de carte proaspătă, lumina amurgului care străpungea fereastra și mobilierul de lemn masiv care îmi aducea aminte de biblioteca de acasă.

Am crescut alături de cărți și îmi doresc tare mult ca și fetele mele să aibă acestă pasiune. De ce? Pentru că sincer cred că lectura te înnobilează, îți stimulează imaginația și îți poate ține companie în cele mai triste dar și în cele mai fericite momente. Iar când ești singur, cărțile îți pot fi prieteni. Pe termen lung, pentru generația de azi, pot fi un înlocuitor de succes al tabletei și al telefonului.

Așa că am decis să profit de fărâma de notorietate pe care mi-am creat-o în mediul online și să mă apuc de promovat ideea de a citi cât mai mult alături de copiii noștri, și cât mai de calitate. Pentru asta am planificat o serie de episoade pe canalul meu de youtube, pe care îl găsiți aici, în care o să vă prezint cărți reușite pe care le puteți explora împreună cu cei mici. M-am gândit să filmez unul pe lună și am început cu anotimpurile. Vă las mai jos câteva cuvinte despre cărțile care ne-au placut nouă și vă invit să vedeți și videoclipul de la finalul articolului:

0-2 ani

A venit primăvara –  de Albert Asensio (editura Lizuka)

Noi avem o singură carte din seria aceasta, cartea pe care am cumpărat-o în urma unei recomandări de pe un grup de Facebook dedicat cărților pentru copii mici. Ilustrațiile sunt superbe, veverița Nin ne poartă prin schimbările care au loc în timpul anului. Are puțin text, cam o frază pentru fiecare deschidere, de aceea aș recomanda-o copiilor mici. Coperțile sunt buretate și cartonate, iar paginile grosuțe, deci probabil că rezistă destul de bine în micile lor mâini. O găsiți de vânzare aici, cât și volumele pentru celelalte 3 anotimpuri.

Descoperă anotimpurile. Iarna

Descoperă anotimpurile. Primăvara

De Charles Ghigna, cu ilustrații de Ag Jatkowska (editura Univers Enciclopedic Junior)

Ne-am bucurat de aceste două cărticele cu explozii de culoare destul de mult timp, mai ales că au o anumită muzicalitate datorată textului în versuri. Descriu situații în care cei mici se regăsesc, iar atât textul cât și ilustrațiile au o gingășie aparte. Le găsiți de vânzare aici, dar stați cu ochii și pe site-ul editurii Univers Enciclopedic căci de multe ori au reduceri și le puteți prinde la un preț foarte bun, asta dacă le găsiți în stoc.

2-7 ani

Un an în grădina mea – de Susanne Riha (editura Univers Enciclopedic Junior)

Nemaipomenită carte! Eu sunt o admiratoare a cărților acestei autoare, îmi place mult felul în care descrie natura, cu multe detalii, dar fără să devină plictisitoare. Ilustrațiile sunt superbe, genul de desen în creion, care reflectă realitatea întocmai. Conținutul este împărțit pe luni, iar explicațiile detaliază ce se întâmplă pe lângă casă, cu animalele, cu plante, solul etc. Pentru fiecare lună există și o secțiune cu un proiect pe care îl poți realiza împreună cu copii, simplu de făcut și care vă oferă momente de conectare. Cartea o găsesc foarte potrivită în special pentru copiii din mediul urban, care stau la bloc și care au prea puține oportunități să cunoască o gospodărie pe pământ. O găsiți de cumpărat aici.

În mijlocul naturii. Descopera cele patru anotimpuri – de Susanne Riha (editura Univers Enciclopedic Junior)

De aceeași autoare, o carte în același stil, tot cu împărțire pe luni, însă descrierile înfățișează natura sălbatică. Sunt fascinată și de aceast volum. Ilustrațiile sunt impresionante, iar la nivel de detaliu merge foarte în amănunt. De aceea o și recomand copiilor peste 5-6 ani, pare foarte potrivită pentru clasele primare. Conținutul pare un punct de pornire excelent pentru explorarea naturii, mai ales că în carte regăsim specii de arbori, de păsări, idei pentru protejarea mediului înconjurător. Editura Univers Enciclopedic Junior are o serie întreagă de volume de Riha, merită descoperite mai ales de micii pasionați de natură și animale. O găsiți de vânzare aici.

Hoinari în anotimpuri – de Rotraut Susanne Berner (editura Casa)

Seria asta intră în genul de cărți fără vârstă. Adică nu te plictisești niciodată de ele. Pline de detalii, fără text, îți fac imaginația să zboare și înveți să teși povești. Le studiem periodic, de cel puțin câteva ori pe săptămână și aș putea declara liniștită că sunt favoritele Silviei. Au un format mare, cartonat, iar pe lângă cele 4 anotimpuri există și o ediție dedicată nopții. Punctul de pornire atunci când creați o poveste împreună cu cei mici poate fi grupul de personaje pe care îl găsiți pe coperta 4, unde aflăm numele unora dintre ei și ce activitate au, unde merg sau ce li s-a întâmplat. Vă las și o listă cu jocuri care vă ajută să explorați paginile cărților, o găsiți aici. Iar dacă vreți să le cumpărați, le găsiți aici.

Astea sunt volumele pe care noi le avem acum în bibliotecă pentru a studia anotimpurile. Aștept cu drag și recomandările voastre și nu uitați de următorul episod al seriei despre cărți, voi prezenta subiectul “Mama și familia”. Până atunci vă invit cu drag să vizionați primul episod, despre anotimpuri, mai jos.