Părul alb la femeile tinere – auto-acceptare și apreciere a frumusetii naturale sau delăsare?

Acum ceva vreme vă povesteam pe Instragram cât de exasperată mă simt de rutina asta a vopsitului, pentru că am mult păr alb, firul meu este gros și culmea, îmi mai și crește foarte repede. Poate să treacă maxim 3 săptămâni, o lună până să apelez din nou la vopsea de păr, căci apoi mi se pare că arăt extrem de neîngrijit. Acum vreo 2 luni chiar și Silvia mi-a zis, cu o grimasă copilărească, că ce multe fire albe am. Și m-am gândit, ce e cu noi de suntem așa de setați să nu acceptăm că încărunțim și să vedem firele albe ca fiind dovadă de delăsare. Mai ales că fix invers se pune problema când e vorba de bărbații grizonați.

Indiferent că am încercat să mă vopsesc cu o vopsea de păr profesională acasă, sau direct la salon, sincer declar, tot mi se pare că sunt energie, timp și bani consumați și totuși respect cu religiozitate rutina, doar ca să arăt “bine”. M-au surprins răspunsurile de pe Instagram legate de subiect, în care îmi spuneați că e de datoria noastră să nu arătăm neîngrijit, asta pentru că punem prea ușor semnul egal între neîngrijit și păr nevopsit. Că nu suntem “doamne” dacă nu ne vopsim. Au fost mai puține răspunsuri care să mă îndemne să fac ceea ce simt, să încerc, că până la urmă nu trebuie să fie o decizie definitivă. Cât de mult contează și mentalitatea chiar și când e vorba de o decizie atât de banală cum e întreținerea părului. Căutând informații pe net, am dat de un hashtag care m-a inspirat, sau cel puțin m-a făcut să apreciez curajul celor care l-au adoptat #greyisthenewblack.

Noul trend #greyisthenewblack, care m-a inspirat

Pe de cealaltă parte, îmi place și mie mult luciul specific părului proaspăt vopsit, mai ales atunci când îți găsești nuața potrivită – eu momentan folosesc Schwarzkopf Gliss Color, culoarea 6-16 Cool Pearly Brown, pe care am găsit-o după îndelungi căutări după ce precedenta gamă pe care o foloseam nu a mai fost produsă. Și da, recunosc, îmi place mai mult un păr colorat decât un păr cărunt, pentru că într-adevăr părul cărunt mai adaugă câțiva ani fizionomiei și e în natura umană să apreciem tinerețea.

Vopseaua mea actuală

Dar atunci când ai observat primul fir alb la 20 de ani și de pe la vreo 25 te tot vopsești, iar procedura asta nu pare să aibă vreun sfârșit vreodată, îți vine natural întrebarea – chiar merită?

Voi ce părere aveți? Cum vi se pare noul trend cu #greyisthenewblack?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *