34 de ani de la ziua care a schimbat lumea

Eu aveam un an și câteva luni când s-a întâmplat, deci tot ceea ce știu despre cum a fost la noi este din ceea ce mi-au spus părinții și bunicii mei. Mai exact, că în primele zile nu au știut nimic și mai apoi că de 1 Mai, când erau la iarbă verde, deci în aer liber și sub cer radioactiv, au aflat primele zvonuri despre accident. Au fost trimiși la spital de un binevoitor, pentru a primi un tratament împotriva radiațiilor, mai exact pastile de iod, care oricum se terminaseră pe când au ajuns acolo. Dar oficial nu au aflat niciodată nimic. Cel puțin nu înainte de revoluție.

Dacă nu v-ați dat seama până acum, sau din poza de la începutul articolului, vorbesc despre accidentul nuclear de la Cernobîl, care a zguduit la propriu și la figurat lumea întreagă și despre care unii cred că a fost fitilul care a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice. E un subiect care m-a preocupat de când am început să înțeleg cât de cât cum funcționează lumea, căci curioasă am fost de când mă știu. Am devorat tot felul de documentare pe subiect, am citit, am întrebat în stânga și în dreapta. Însă nimic nu m-a ținut cu inima la gură așa cum a făcut-o mini-serialul Cernobîl, lansat în 2019 de HBO. Cred că este unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată, efectiv o capodoberă cinematografică din toate punctele de vedere. Bineînțeles, și subiectul a fost ofertant, însă coordonarea strălucită a creatorului Craig Mazin, care a scris scenariul și produs serialul, l-au transformat într-un film care cred că ar trebui văzut de oricare dintre noi măcar o dată în viață.

Mi-a plăcut tot, distribuția, cinematografia, muzica și efectele sonore, chiar și denaturările scenariului de la realitate pentru a transmite anumite idei.

După ce l-am devorat, am ascultat o serie de interviuri cu Mazin, în care explica detaliu cu detaliu adevărul istoric, ideile de la care a pornit, cât de mult și-a permis libertăți stilistice și de ce, dialoguri care s-au ridicat tot la nivelul serialului.

Apoi am pigulit youtube-ul după noile materiale despre Cernobîl apărute în urma filmului, tot felul de analize, de interviuri cu persoanele implicate la fața locului, m-am documentat despre tehnologia nucleară și despre cum se stochează deșeurile radioactive, și per total simt că am învățat o grămadă de lucruri.

10 lucruri care au fost suprise corect sau incorect în serialul Cernobîl
Comparație între imaginile din serial și cele de la fața locului

Acum am pe lista de lecturi Rugăciune pentru Cernobîl, volumul Svetlanei Alexievici, o carte mărturie a celor care au trăit evenimentele pe viu și care a stat la baza conceperii scenariului. Însă parcă nu mă simt încă pregătită să o citesc, și așa mă deprimă starea actuală a lucrurilor, parcă nu vreau să mă mai încarc și cu altele.

Din toată experiența serialului și a materialelor pe care le-am văzut și citit ulterior, ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că imediat după accident, conducerea centralei refuza să creadă că reactorul a explodat, fuseseră învățați și realmente credeau că e un sistem infailibil, deși istoria a demostrat de atâtea ori că infaibilitatea nu există. Din cauza acestei credințe, în momentele cruciale de imediat de după accident, s-au luat multe decizii greșite, multe vieți s-au pierdut inutil și faza de negare a întârziat reacțiile corecte.

Dacă nu ați văzut încă serialul, acum este momentul oportun să începeți, la 34 de ani de la tragedie, și pregătiți-vă pentru niște ore în care nu veți dori să plecați din fața televizorului.

Soldații eroi care au debarasat reziduriile nucleare de pe acoperișul reactorului explodat (imagini reale)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *