Acum ceva vreme, m-am trezit apostrofată în comentariile de pe canalul meu de youtube pentru faptul că am plecat în concediu doar cu soțul meu. Mai exact, cum de mi-am putut lăsa copiii acasă, în grija bunicilor, faptă de profundă iresponsabilitate. Nu că bunicii nu s-ar putea ocupa de nepoți, nu asta era problema, ci faptul că mi-am ieșit din rolul de mamă care nu poate sta o secundă departe de odrasle, că mi-am luat libertatea să fiu doar eu și să mă bucur de timp alături de soțul meu. Unele persoane au declarat că nici măcar un minut nu au stat departe de copii de când s-au născut. Și da, știu și eu mame, care își trăiesc întreaga viața cu și pentru cei mici, care nu concep să se detașeze de identitatea de mamă nici măcar pentru un weekend cu persoana iubită (soț în cele mai multe din cazuri :D).
Pe de cealaltă parte știu că există părinți care nu au la cine să apeleze pentru babysitting, nu despre aceia este vorba, ca să fim bine înțeleși de la început.
Eu ador să petrec timp doar cu soțul meu, să evadăm un weekend, un concediu, sau poate doar să vedem un film sau un teatru în doi (poza de început este de la cea mai recentă piesă pe care am văzut-o la Bulandra). Îmi place să mi se facă dor de copii, să simt un amalgam de iubire, dor și ușurare atunci când am închis ușa după ei, știind că urmează să nu îi mai văd câteva zile. Încerc să le explic și lor că dorul și distanța sunt benefice în doze echilibrate, că așa ne vom bucura și mai mult de clipele petrecute împreună.
Și chiar dacă nu mergem nicăieri, putem sta liniștiți acasă într-o atmosferă hygge specific daneză, uneori cu un pahar de vin sau niște lumânări parfumate, să urmărim un film bun, să povestim și să ne relaxăm. Aromaterapia și jazzul în surdină pot face minuni. Zilele astea sunt inspirată de mirosul de cafea, așa că topesc din ceară parfumată în difuzor și savurez aroma. Culmea, băutoare de cafea nu prea sunt, dar mirosul îmi place maxim.
Auzisem într-un podcast despre sănătatea psihică a unui cuplu cu copii cum că secretul bunei înțelegeri este o ieșire de weekend doar în doi o dată pe trimestru. Pare rezonabil și realizabil. Bineînțeles, dacă se întâmplă și mai des cu siguranță poate doar să ajute. Poate mamelor despre care ziceam la începutul articolului li s-ar părea exagerat, dar sunt curioasă dacă la fel simt și partenerii lor. Pentru că sănatatea cuplului ține de ambii, am învățat-o din experiență.
Voi ce credeți, care e modelul cel mai potrivit pentru timp fără copii?