Am ajuns la Londra alaltăieri, după prima săptămână de UK petrecută în Coventry și împrejurimi, cu fetele și părinții mei. Tot vineri a ajuns și Vlad, deci ne-am reîntregit familia. Despre Londra o sa vă povestesc mai pe larg într-un articol dedicat și bineînțeles fac și un vlog. Între timp las gândurile să se așeze mai bine. Până atunci însă vă invit să vedeți cel mai recent vlog, pe care l-am publicat chiar ieri, despre cum e să zbori cu doi copii, ce acte îți trebuie și tot felul de alte detalii de ajutor.

Un lucru pe care vreau să-l punctez și aici este că traseul a fost mult mai plăcut datorită popasului pe care l-am făcut la business louge-ul de la Otopeni, mai ales că aeroportul a fost extrem de aglomerat la plecare. Așa, chiar dacă ajungi mai devreme (ceea ce și recomand căci nu știi ce surprize te așteaptă), poți petrece timp liniștit servind un snack, sandwich, ceva de băut sau chiar o tărie, totul fiind gratuit. Accesul se face pe baza unor carduri emise de diverse bănci, în cazul meu cardul de debit George mastercard gold de la BCR. În trecut nu am avut o relație prea bună cu această bancă, recunosc, dar fiindcă mama lucra acolo, mi-a fost cea mai accesibilă. Deci am avut ceva rețineri să-mi fac cardul, dar totuși am făcut-o cu gândul la acest beneficiu cu lounge-ul (pe lângă București, e accesibil și cel de la Cluj). Dacă respecți anumite condiții nici măcar nu plătești vreun comision, e nevoie doar de un pic de atenție.

După ce am ajuns, m-am bucurat tare să revăd multe locuri din Coventry pe care nu le mai văzusem din 2019, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să mănânc un falafel de la o gheretă din centru. Știu că poate suna ciudat, dar atât de mult îmi place acel falafel făcut acolo, de 3 ani rămăsesem cu o poftă. M-a surprins neplăcut că de la 2 lire ajunsese acum la 3.50, dar se pare că inflația nu ocolește pe nimeni. Măcar gustul a rămas la fel de bun.

Tot sâmbătă am vizitat din nou catedrala, bombardată în cel de-al doilea război mondial, și conservată în această stare pentru posteritate. E un loc care îți face pielea de găină. Chiar lângă, am descoperit noul corp al edificiului, construit într-un stil post-modernist la finele anilor ’50, pe care nu stiu cum de l-am ratat până acum. S-ar putea să fi fost în renovare și să nu îl fi observat. E impresionantă și atipică. În unele momente m-a dus cu gândul la Handmaid’s Tale, căci și în distopie lăcașurile erau într-un stil post-modern, dar am încercat să nu iau în seamă aceste gânduri ciudate.

În altă zi am fost la Birmingham unde ne-am nimerit la Commonwealth Games, o întrecere sportivă a Comunității Națiunilor (văd că așa se traduce) care reunește toate aceste popoare, eveniment foarte popular în UK. Deși nu am avut acces chiar la competiții, ne-am bucurat de zona de festival unde am văzut două lucruri tare interesante. Faptul că exista un fel de rezervor de apă de unde puteai să-ți reumpli sticla gratis, și un loc special pentru nevoile câinilor. Minunate mi s-au părut amândouă ideile.

Din punct de vedere literar, ultimele două săptămâni mi-au fost acompaniate de lectura clasicului roman – Enigma Otiliei, scris de George Călinescu la finele anilor 30. Am reluat cartea mai mult din curiozitate și mi-am dat seama că eu de fapt nu o citisem deloc. Cum noi am prins manualele alternative, posibil să nu fi fost prin lista de bibliografie obligatorie a clasei noastre. Mi-a plăcut tare mult, nu mă așteptam. Nu cred că are sens să descriu acțiunea, probabil mulți ați și citit cartea, dar e genul de lectură care își poate schimba sensul în funcție de vârsta la care o citești. Deci cu siguranță felul în care am perceput-o acum, când mă apropiu de 38 de ani, e radical diferit de cum s-ar fi întâmplat la 16-17 ani. Posibil s-o propun pentru clubul de lectură la care iau parte lunar. Am frunzărit puțin și filmul Felix și Otilia, dar imaginea pe care mi-o făcusem eu despre personaje era atât de diferită de ce am văzut pe ecran încât am renunțat rapid la idee. Pelicula nu m-a inspirat sub nici o formă.

Și o să închei spunându-vă că mă bucur așa de tare că am putut petrece timp de calitate cu ai mei, cu fetele și urmează și cu Vlad, sunt doar un zâmbet zilele astea care sper să treacă cât mai încet. See you next time!

Și dacă social media e plină de sfaturi de parenting, despre cum să nu “strici” copiii și există mii de cărți despre iubirea necondiționată și etapele de dezvoltare, vorbim prea puțin despre cuplurile de părinți și încercările prin care trec după ce apar copiii. Mai sunt întrebări pe grupurile de facebook, mai râdem pe sub mustață cu prietenii povestindu-ne nebuniile pe care le făceam în viața de dinainte, dar subiectul e clar unul tabu, atins în prea puține discuții și după părerea mea, căci îmi place mult să citesc, în prea puțină literatură de specialitate.

Țin minte primele luni după nașterea Silviei în care eram cu somnul la limită iar casa era plină produse pentru mamă și copil și pe oriunde mergeam luam după noi monitorul de bebeluși și pompa de sân, tone de scutece și multe schimburi. Identitatea mea era într-o transformare continuă, mă luptam cu oboseala și nu-mi prea stătea gândul la cum e influențată viața de cuplu de toate astea. Evident, apropierea fizică din noi a avut de suferit și asta a dus la tot felul de discuții și o lipsă de încredere reciprocă, pe care greu am recuperat-o, doar în timp și cu multă muncă din partea amândurora.

O perioadă lungă de timp ne-a fost evident greu să avem timp doar pentru noi, fie că asta ar însemnat să ieșim doar noi doi la o plimbare sau să facem ceva mai  “extravagant” cum ar fi un citybreak într-un oraș european. Mai mulți ani la rând nopțile au fost o rocadă între dormit în 3, apoi în 4, apoi în 3 (eu cu fetele) și Vlad singur, apoi eu cu o fată, Vlad cu o fată, dar în sfârșit, de la începutul acestui an, am reușit să revenim la normal, iar asta pentru noi înseamnă să dormim noi doi într-o cameră, iar ele două împreună într-alta.

Simțim în sfârșit că fetele au crescut cât să nu mai fie 100% dependente de noi, să putem să ne planificăm inclusiv vacanțe doar în doi, să chemăm spontan o babysitter ca să ieșim în oraș fără să fie nevoie de două săptămâni de pregătiri înainte. E clar mai bine decât era acum 2 sau 3 ani și parcă îmi reiau tot mai mult din vechea identitate, în care nu eram doar mama Cristina, ci și soția și femeia Cristina.

În weekend am fost la un târg de mărțișoare, de unde am ales cu greu pe cele pe care le vom dărui, căci aproape toate mi s-au părut extraordinar de simpatice. Este o sărbătoare atât de frumoasă, atât de apropiată sufletului meu… Sâmbătă copilele au fost plecate la bunici și pentru că afară bătea un vânt iernatic am decis să aprind niște lumânări parfumate, să ne facem o atmosferă cât mai plăcută. Mi-a zburat gândul și la mama, cu pasiunea ei pentru Yankee Candle și la faptul că am tot zis că o să încerc să-mi cumpăr de acum încolo lumânări cu ceară de soia, în ideea de a fi cât mai eco-friendly. Am încercat să-mi fac ordine și între eșarfe dar nu m-am putut concentra și am continuat cu câteva pagini din cartea pe care o citesc zilele astea, Muza.

Nu m-am îndurat să gătesc nimic, am tot ciugulit din ce aveam prin frigider, am filmat și un video pentru canalul meu, însă recunosc că tot la ucrainieni mă gândeam. Nu ajută deloc nici social media, cu toată infuzia de informații calde, deși știu că sunt necesare. Pe de altă parte mi se pare impresionantă mobilizarea voluntarilor și a donatorilor, și mă tot gândesc cum să ajut. Am decis să donez sânge și o să trimitem niște pachete cu mâncare și tacâmuri de unică folosință (deși mă enervează că restaurantele le trimit fără să le cerem, acum chiar mă bucur că le-am păstrat).

Mi-e dor de familia mea de la Turda, și abia aștept să avem următoarea revedere de Paști. Visez cu ochii deschiși la câteva zile de concediu, cu vreme caldă și nimic de făcut, nici un gând care să mă preseze. La voi cum se simte începutul de primăvară?

Totuși, seara după ce adorm fetele îmi mai rămâne circa o oră pe care o pot folosi pentru plăceriilor proprii, fie că e vorba de un film sau o carte, un pahar de vin sau o baie caldă. Contez și pe miciile detalii cum ar fi un demachiant cu apă de trandafiri sau o apa florală înmiresmată care mă duce cu gândul înapoi la vară și la zilele liniștite de vacanță. Dacă îmi și spăl părul, adaug o picătură de ulei de păr Kerastase, o minune de produs, cu adevărat prețios (și la calitate, și la cost).

Toamna îmi place și să reamenajez prin casă, să fac curat în profunzime, să organizez toate hainele și ustensilele de gătit. Am în plan să renunț și la toate plantele de pe balcon, deja cam uscate și care nu mai îmi aduc nici o bucurie și să le înlocuiesc cu ceva mai tomnatic. Apoi în weekend să ies cu un ceai, înfofolită într-o pătură și să mă pierd în gânduri. Bine, mă voi pierde pentru maxim 5 minute, până la primul “mama”. Dar chiar am învățat să apreciez orice mic moment de respiro.

Bineînțeles, am planificat și o mică excursie spre zona Făgărașului pentru când vor fi fetele în vacanța în octombrie, abia aștept să ne conectăm în 4 și să mai luăm o pauza de la viața citadină. Sper să prindem vreme bună și să am ce impresii frumoase să împărtășesc cu voi. Am mai avut o încercare pentru o scurtă ieșire în Anglia, la tatăl meu, dar până am găsit un site funcțional de pe care să cumpăr biletele, prețul lor s-a mărit destul de mult, așa că planul a picat. Acum ceea ce îmi doresc este să nu ne treacă UK pe lista țărilor roșii, astfel încât măcar mama mea să poată merge câteva zile în curând.

Voi ce gânduri de toamnă aveți?

Nu ne-am făcut deloc damblaua cu marea, o singură dată am fost în iunie, și apoi nu s-a nimerit. Am fost plecați prin nordul Europei, copiii prin Anglia cu bunicii și apoi la bunicii paterni, n-a fost timp pierdut, însă o săptămână la am simțit nevoia să bifăm, clasica vacanță de familie.

Așadar vom pleca la început de septembrie pe plaiuri bulgare, la Sunny Beach, la un hotel all inclusive, cu finii noștri din Cluj și baiețelul lor care e doar cu un an mai mic ca Silvia. Nu e nimic extravagant, vrem doar să de distrăm și să ne relaxăm, să ne bucurăm de mare și unii de alții.

Anul acesta am scăpat și de stresul epilării, căci de ceva vreme am început să folosesc mai intens epilatorul IPL pentru acasă, iar apoi am avut și câteva ședințe la salon. Cei care mă urmăriți pe youtube poate țineți minte dintr-un videoclip dedicat cât de complexată am fost de aspectul ăsta al părului pe corp toată adolescența. În anii trecuți rezolvam chestiunea cu ceară epilatoare, dar trebuia să mă fac relaltiv frecvent, îmi mai creșteau fire sub piele, o veșnică bătaie de cap.

Acum plec relaxată la drum și chiar aștept cu entuziasm și cele 4-5 ore de stat în mașină până la destinație. O sa admirăm peisaje, o să mâncăm sandwichuri bune și bucățele de fructe, o să-mi iau un frappe și o să-l savurez încet și o să visez orice cu ochii deschiși. Cred că despre asta e acel slow living la care tot mai multă lume tinde, de a te bucura și de momentele mai puțin însemnate, să faci din cât mai multe clipe unele plăcute.

Mă mai uit pe vreme, vor fi în jur de 24-25 de grade, dar dacă va fi însorit va fi numai bine. O să stăm la plajă fără frica de a ne arde, o să ne putem plimba prin Nessebar fără să curgă apele pe noi și fiind oarecum la final de sezon nu vor fi mulți turiști.

O să revin cu impresii la cald după, inclusiv cu un vlog, așa că vorba englezului “stay tunned”. ?

Anul acesta am reluat tradiția de a veni la Turda în timpul verii, că să petrec cât mai mult timp cu bunicul meu, în curtea în care mi-am trăit copilăria și de care mă leagă atâtea amintiri frumoase. Am și lucrat în umbra viei, cu cotcodăcitul găinilor în fundal, momente pentru care nu pot decât să mă bucur. În prima duminică aici am fost la piscină, ne-am bălăcit bine, am fost și la Cluj, ne-am văzut și cu prieteni, a fost ca un fel de “working vacation”.

Un alt lucru care îmi place vara e că mi-e de ajuns bb cream cu spf, caci la fel cum mă îmbrac mai lejer, mă și machiez în acest fel. Dacă ies seara la o terasă sau o plimbare, mai adaug niște pudră iluminatore care strălucește super în ora de aur, înainte de apus. Și deși sunt o mare fană a rujurilor, de multe ori vara mi-e de ajuns doar un balsam de buze.

Și se scurge timpul, mâine intrăm în ultima lună de vară, deși după cum a fost în anii trecuți, chiar și în septembrie va fi cald și bine. Clasica săptămână la mare o s-o avem în septembrie, merge la bulgari la un all inclusive aproape de plajă, dar care are și pisicină și tobogane, multe zone umbrite, de abia aștept.

Mă simt puțin nostalgică, pentru că va fi fost o vară tare frumoasă, în care și fetele au călătorit mult, și-au văzut bunicii și străbunicii, s-au bucurat de libertate și multă înghețată, s-au distrat cu prietenii la bloc, la curte, le-am citit, le-am iubit, mi-am fost și dor de ele, un echilibru perfect.

Pe 13 septembrie începe o nouă etapă, Silvia școlăriță, și sper din tot sufletul să aibă parte de o învățătoare cât mai potrivită pentru ea. Nici nu vreau să mă gândesc dacă nu cumva următorii 6 ani vor trece ca ultimii 6. Am fost așa de mândră de ea ieri, când am stat la ușă și am tras cu urechea să văd cum se descurcă la evaluarea de nivel pentru cursurile de engleză pe care o să le înceapă din toamnă. Știa să răspundă la aproape orice o întreba profeasoara, cu subiect și predicat, cu entuziasm și siguranță. Îmi place așa de mult de ea, asta pe lângă faptul că o iubesc până la cer și înapoi. Ca să nu mai zic de gălusca cea mica…

Vouă cum vă trece vara, care sunt clipele de care vă bucurați cel mai mult? Acum avem ocazia să ne facem zilele cât mai frumoase, ca mai apoi, după ce vara va fi trecut, să ne uităm cu nostalgie în urmă…

Eu l-am convins pe soțul meu să își lase părul lung, căci mi se pare că are un păr superb, în care îmi place să-mi bag mâna, să-l ciufulesc și să-l admir. Însă știu că nu asta e norma, mai ales după mulți ani în care părul lung la bărbați a fost mai mult o formă de nesupunere, un semn de rebeliune împortriva regimului comunist care îi voia pe toți la fel. Am mai auzit chiar povești despre băieți care erau luați de pe stradă și duși cu forța la secțiile de poliție și tunși scurt împotriva voinței lor. Mă gândesc că am ajuns în extrema asta după ce, istoric vorbind, părul lung a fost tot timpul un semn de putere, începând cu pilda biblică a lui Samson și continuând cu regii și nobilii europeni și chiar din ținuturi mai îndepărtate, cam pe tot parcursul istoriei. Doar acum, recent, în ultima sută de ani și un pic, bărbații sunt tunși scurt.

Să fie oare întreținerea mai grea a părului lung și viteza secolului în care trăim, în care ne dorim ca totul să fie practic și ușor? Pe de cealaltă parte secolul XX ne-a adus multora apă curentă în casă, putem face duș oricând ne dorim, avem la dispoziție produse dedicate, șampoane antimătreață sau șampoane pentru păr gras. Plus că majoritatea femeilor nu am renunțat la părul lung, deci fac în continuare “efortul” întreținerii lui.

În discuție ar putea intra și domnii care o dată cu vârsta încep să își piardă din păr, dintre care mulți fac tot felul de tratamente împotriva căderii părului. Am un prieten care după ce a început să chelească și-a tatuat partea frontală a capului ca să arate ca și cum ar fi părul ras, iar restul părului pe care îl mai are îl rade tot timpul. Nici nu se observă diferență.

Așa că de ce să nu se bucure și bărbații de păr lung atât cât il au? Mie tare mult îmi place părul lung la bărbați și mi se pare că le sporește atractivitatea. Vouă cum vă place? Lansez întrebarea pentru toți care mă citiți, femei sau bărbați și m-aș bucura să aflu părerea voastră.

Dar asta e o poveste mai lungă pe care sper să apuc să v-o povestesc cât de curând. Subiectul articolului de azi e de fapt primul meu job din state după perioada de W&T, când m-am agajat recepționeră la un salon de bronzat al unei doamne simpatice, de origini române, de fapt dee etnică maghiară născută în Transilvania și emigrată de mică cu părinții în SUA. Era pe vremea când saloanele erau încă foarte la modă, nu existau atâta creme autobronzante, și nici despre pericolele bronzului nu se discuta atât.

Legătura mi-o făcuse prietenul meu de atunci, parcă prin ceva comunitate de români, cert e că m-am înhămat la un program infernal de la 7:30 la 21:30 3 zile pe săptămână și încă două de la 7:30 la 18:30. Deci lucram vreo 64 de ore pe săptămână, la foc continuu, iar ceea mi se pare acum o regulă absolut stupidă, iar atunci o înghițisem fără comentarii – era să nu avem scaun la recepție, deci stăteam în picioare toată ziulica. Cred că recepția în sine era prea înaltă, iar dacă stăteam jos nu ar mai fi fost salonul atât de “primitor”, nu știu, dar acum când mă gândesc mi se pare cam barbar. Pe oră câștigam parcă 7.5 dolari, aproape minimul, dar atunci mi se părea că merită. Încurajam orice client care intra să cumpere abonamente de solar cât mai mari, să vină cât ma des pentru un bronz sănătos și le admiram pielea arămie. Chiar și eu intrasem în rutina asta, fără să fiu conștientă de pericolul pe termen lung, de faptul că pielea îmbătrănește mult mai repede plus crește foarte mult riscul de cancer de piele. Nu mi-ar fi trecut prin cap că mă pot bronza liniștită doar cu loțiune autobronzantă fără să îmi fac rău. După vreo 2 luni la foc continuu la salon, perioadă în care picam lată în weekenduri, m-am trezit acuzată că am furat 100 de dolari din casierie. Tam nesam… nici până în ziua de azi nu știu sigur ce s-a întâmplat, dar vag bănuiesc că patroanei nu îi convenea faptul că soțul ei începusă să țină la mine, cumva în forma nepoatei pe care n-o avusese niciodată (el cred ca aveam undeva la 70 de ani). Am fost atât de demoralizată, evident că nu pusesem mâna pe nici un ban, iar faptul că am fost acuzată pe nedrept a fost cel mai dureros.

De atunci nu am mai călcat vreodată într-un salon de bronzat și apelez cu încredere la spray-ul de mai jos de la Bioderma, dar am auzit și despre St.Tropez Gradual Tan Plus Sculpt and Glow că ar fi foarte bun. În rest, mai stau la soare vara, dar cu mult SPF, cât despre primul meu job la salon, mă bucur că destinul a lucrat în favoarea mea și nu m-am chinuit acolo mai mult decât era cazul.

Acest prim dințișor căzut a fost și primul ieșit pe la vreo 8 luni, i l-a descoperit mătușa mea, sora mamei mele, după ce îi dadusă o coajă de pâine la care să roadă. E o “jucărie” naturală excelentă pentru momentele în care bebeii au gingiile inflamate. În acea perioadă nu m-am stresat prea tare cu spălatul pe dinți, adică o făceam doar din când în când, când eram amandouă odihnite și cu chef. Însă tot n-am reușit să-mi intru în mână destul de repede cu acest obicei, iar deja când aveam o rutină, am observat că Silvia avea carii. În total 4 au trebuit rezolvate la dentist.

Eu cu Vlad foloseam de ani de zile periuțe de dinți electrice pentru spălat, mi se par mult mai eficiente decât cele manuale și am adoptat aceeași metodă și pentru fete, odată ce au trecut de 2 anișori. Normal, le-am luat periuțe electrice pentru copii, mai roz, cu capete adaptate, mai moi, și paste speciale a.i. obiceiul să le și facă plăcere șă se spele de două ori în fiecare zi. Suntem toți fani al aceluiași brand, iar când văd expuse la chiuvetă cele 4 periuțe electrice Oral B, sunt mândră de noi, de faptul că acestă rutină de igienă se respectă cu sfințenie și că e primul lucru pe care îl face Silvia dimineața, din proprie inițiativă.

Acum câteva zile, i-a căzut și cel de-al doilea dințișor, într-o excursie cu bunicii la Felix, iar de zâna măseluță a uitat, cel puțin pe moment. Acum e o știrbă simpatică, ale cărei cuvinte se aud ceva mai sâsâit și care mi se pare mai frumoasă ca oricând.   

Așa că tot sfătuindu-mă cu stylista mea preferată am decis să adopt soluția șuvițelor, nu prea deschise, ci deschise doar cu câteva tonuri mai mult decât părul meu. Iar pe 14 februarie, după 5 ore la coafor am venit acasă proaspăt tunsă și suvițată, spre marea bucurie a lui Vlad. Mi-a luat puțin să mă familiarizez cu noul aspect, parcă initial m-am privit cam circumspect în oglindă, dar a doua zi, când m-am văzut la lumina zilei, m-am îndrăgit complet (ca să nu zic chiar îndrăgostit complet ?).

O prietenă mi-a atras atenția să-mi caut un șampon pentru păr blond ca să nu mi se îngălbenească ciudat suvițele după mai multe spălări. Așa că mi-ai luat un vârf de gamă, de la Kerastase, de care sunt foarte mulțumită. Îl folosesc în paralel cu un șampon pentru îngroșarea firului de păr, de la Wella, care îmi dă volum așa cum îmi place, și-mi face părul bouncy. Ce păcat că nu avem și în română un echivalent pentru cuvântul ăsta – bouncy. Pentru firele albe e de ajuns o vopsea pentru păr șaten o dată pe lună, sau chiar o dată la două luni, de altfel asta fiind si perioada la care ar trebui să îmi refac suvițele.

Un singur dezavantaj văd la noua culoare, parcă nu mai îmi stă așa de bine cu rujuri roșu-corai, în schimb rozurile sunt dintr-o frumoasă poveste. Și să nu mai zic de roșu-maroniu, culoare pe care n-am prea putut-o purta până acum, însă mi se pare că merge de minune.

Acum abia aștept să vină vara și să îmi văd părul acela de plajă (beach hair în engleză), care se deschide la culoare tot mai mult pe zi ce trece și să mă asortez cu rochii albe și bijuterii aurii.