Și cum se tot benocla Silvia așa și dădea semne că ar cam vrea s-o cumpărăm, intervine vânzătoarea cu o voce dulceago-suavă și îi spune Silviei că vrea să facă schimb cu ea, că dacă Silvia îi dă calul ea îi dă pisica. Silvia avea un cal de jucărie în mână, detaliul ăsta am uitat să-l precizez. Iar Silvia, într-un amestec de scepticism și bucurie, îi întinde calul. În mintea mea nu m-am putut abține să nu mă gândesc în niște termini foarte “joviali” la tâmpenia vânzătoarei. Vă puteți imagina că acest troc defavorabil pentru afacere (probabil datorită expunerii acelei pisici minune, care aduce prosperitate, right) nu s-a întâmplat și eu am fost cea care a trebuit să îi explic Silviei că vânzătoarea a glumit, că poate ne aduce moșul o pisică maneki sau că ne mai gândim și poate o cumpărăm altă dată. Îmi pare atât de rău că nu am insistat totuși să facem trocul, măcar mai în glumă, că poate altă o să știe și vânzătoarea să nu mai aburească copiii. Sau cine știe, o fi asta o tehnică de vânzare, să pui presiune cumva asupra părinților, poate iese combinația, poate nu.

Altă fază asemănătoare, la care iarăși cred că aș fi putut reacționa ceva mai ferm, dar nu m-am gândit pe moment, mi s-a întâmpla la Turda. Într-una dintre diminețile cețoase de noiembrie, m-am dus cu Silvia la un cabinet veterinar să returnăm nu știu ce pensuliță de curățat aparatul de tuns pisica, pe care o uitase asistenta veterinarei la noi cu o seară mai înainte. Când am ajuns acolo, lucrurile păreau un pic precipitate, cred că era ceva câine într-o operație, cel puțin așa am dedus din discuția asistentei cu un oarecare care aștepta. Când asistenta a deschis ușile care dădeau spre sala de așteptare ca să îi dau pensulița, Silvia a observat un fel de statuetă cu cap de cal, ceva gen premiu cred, nu știu, în orice caz a intrat în niște mini fibrilații că ei îi trebuie calul, știți voi, genul de manifestări tipice pentru 2 ani. În același timp a iesit pe aceeași ușă o doamnă care tam nesam îi spune Silviei că hai cu mine că te duc eu la cai. Cred că Silvia chiar i-a dat mâna prietenește, din nou, ca un copil naiv de doi ani. Bănuiesc că respectiva doamnă era patroana cabinetului și încerca să salveze situația, deși mie nu mi s-a părut o situație de salvat, am avut momente în care Silvia a fost mult mai puțin cooperantă, deci iată o situație de cum se bagă musca în dosul calului. Nu știu unde se îndrepta această doamnă, că undeva mergea pentru că era cu geaca pe ea și cu cheile de la mașină în mână, cert e că știu unde nu se îndrepta – spre caii promiși Silviei. La ieșirea de pe alee ne aștepta o despărțire dureroasă de această doamnă binevoitoare, care în cei câțiva metri de la ieșirea din cabinet îi îndrugase Silviei, de mai multe ori chiar, că vai ce cai frumoși o să vadă. Să vedeți însă ce pumn imaginar i-am dat eu în figură doamnei în timp ce, de fapt, cu delicatețe am preluat promisiunea că o voi duce pe Silvia la cai. Noroc că la Turda chiar există o herghelie unde am fost cu pitica, puteți vedea și voi despre ce este vorba aici, însă nene, ce mă disperă fazele astea…

A treia oară o să fie mai cu noroc, o să insist ca orice abureală să fie pusă realmente în practică. Voi cu ce cazuri v-ați mai întâlnit? Sau cum ați fi reacționat în situațiile în care am fost puse?

Așadar, acum să vă explic care este dilema mea, și chiar simt că este o dilemă pentru că nici una din rezolvări nu mi se pare întru totul satisfăcătoare.

La vară avem planificate două concedii. Unul la Barcelona, pe la începutul lui iunie și unul prin țară, la jumătatea lui august. Pentru cel de la Barcelona mai totul e organizat, mergem în familie, noi trei, parinții mei și fratele meu. Apropo, pe mama o puteți citi pe blogul ioanaspune.ro, v-o recomand călduros și nu doar pentru că e mama, chiar scrie frumos și despre subiecte interesante. Revenind, așadar cu Barcelona e rezolvat, având în vedere că suntem mai mulți mari și copilul mic doar unul, părinții de copil mic vor avea și ei timp să-și tragă sufletul. Cel puțin așa sper, până acum weekendurile petrecute cu bunicii cam asta ar indica, ăsta fiind de fapt primul concediu petrecut cu ei și Silvia.

Cel de-al doilea concediu se vrea a fi un tur cu mașina prin țară, mai exact prin sud-vest, Cazanele Dunării, Herculane, câteva zile la Valiug la un hotel foarte drăguț, perfect pentru relaxare și drumeții și eventual și o zi la Timișoara. Înțelegeți voi, genul de concediu în care ai merge în maxim patru ca să poți fii destul de spontan și să nu trebuiască să mulțumești pe prea multă lume. Dar cum de fapt ne dorim timp în doi, respectiv trei dacă o punem și pe Silvia la socoteală, nu am invitat pe nimeni să ni se alăture. Auzind de acest plan, drăguța de mama mea s-a oferit să o găzduiască ea pe Silvia pentru o săptămână și un pic, ca să ne putem noi destrabăla în voie, ca pe vremea când eram feciori. Normal, primul gând a fost să sar în sus de bucurie că o să putem dormi și noi până la 10 și că nu o să mai trebuiască șă mă agit cu scutece, mese, culcat copilul, distrat copilul. Dar pe măsură ce aceste gânduri de așezau, tot mai mult mă măcina ideea că Silvia n-o să vadă ce vedem noi, n-o să se bucure de experiențele astea frumoase împreună cu noi. Deși sunt convinsă că o să-i priască nemaipoment câteva zile la curte cu pisici, cățel, găinușe, jucat sub vie și dormit cu bunica.

Deci, cum, cum se poate așa ceva? Îmi doresc și nu doar că-mi doresc, jinduiesc după timp petrecut doar cu Vlad, cu chestii de adulți, băut vin seara, hoinarit prin orașe noi, dormit până la amiază, văzut filme siropoase, dormit pe șezlong în soare, din astea, știti voi… și acum când totuși ni se arată, parcă mă simt atât de împărțită de zici că alte vacanțe în trei nici nu am mai avea.

Ați pățit așa ceva? Nu vă enervează maxim sentimentul ăsta? Adevărată mai e vorba aia, ai grijă ce-ți dorești că poate chiar ți se întâmplă. Da, parcă uneori e mai bine să nu ai de făcut alegeri, să poți zice asta e, așa ne descurcăm.

Fac mai jos o listă cu câteva argumente pro și contra legate de dilema mea de mai sus, mai adăugați și voi dacă vă vine vreo idee sau folosiți-vă de ele dacă sunteți în aceeași postură ca și mine.

Pro:

• Experiențe de tot felul pentru Silvia, din care are ce învăța și o ajută să se dezvolte
• Family bonding, adică strângem relațiile în familie, petrecem timp de calitate împreuna
• Nu vom suferi de dorul ei
• Nu ne va mustra conștiinta că am lăsat-o fără noi

Contra:

• Putem dormi cât avem chef
• Nu trebuie să respectăm rutina copilului (ora de trezire dimineața, somn la prânz, ora de culcare)
• Putem dormi cât avem chef
• O să ne gândim tot timpul la ea, o să vorbim despre ea, o să ne pară rău că nu am luat-o cu noi
• Putem dormi cât avem chef
• Putem fi spontani cu program (de fapt asta e în legătură directă cu rutina ei)
• L’amour toujour că nu mai avem pe nimeni cu noi în camera :))

Dragă Moș Pisiciun,

Uneori o mai apuca și gelozia, nu înțelegea de ce mama mă ia tot pe mine în brațe și nu pe ea și încerca să se așeze peste mine. Noroc că până la urmă am împărțit în mod egal teritoriul și amândouă suntem mulțumite.

Încet, încet am început să fac mai multe lucruri decât ea, să înțeleg ce îmi spun părinții, iar pe ea s-o iubesc tot mai mult. Acum fugim una după alta prin casă, alteori vreau să-i pun agrafe în blăniță, iar alteori mă înghesui alături de ea în poala lui mama.

Deși sunt așa de mică, știu să-i dau mâncărică și îi arunc chiar și din farfuria mea. Dar nu înteleg de ce nu vrea delicioasele boabe de mazăre sau firimituri de pâine… nu știe ce pierde. Tot miaună după mama să-i dea pliculețe, cele de aici sunt preferatele ei.

Tata îmi spune că e mult mai ușor să ai o pisică acum decât era acum 15 ani, când el era la liceu și tot aducea în casă pisici din fața blocului. Pe vremea aceea nu prea aveai de unde să cumperi litiere, saci cu nisip special și mâncarea de pisici era scumpă. Acum găsim de toate pentru pisicuțe și cel mai simplu e să dăm comenzi online că să cumpărăm tot ce trebuie pentru Sophie. Acum că s-a lansat www.cattitude.ro, magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie, Sophie o să primească tot ce-i mai bun.

Înainte să mă nasc, multă lume le-a zis părinților mei să dea pisica de acasă pentru ca nu ar fi bine pentru mine. Mă bucur că mama a luat altă decizie, după ce s-a informat la doctorița mea și la tanti veterinar. A căutat păreri de la alte mămici și pe internet și nu a avut nici un dubiu că face ceea ce trebuie. Așa că suntem acum o familie de 4, chiar dacă 3 dintre noi suntem cu câte două picioare și una cu 4 lăbuțe. Ce important e să ai acces la informație. Vreau să fiu și eu la fel ca mama când o să cresc mare, să iau decizii cât mai informate.

Pentru mine, cel mai important lucru în relația noastră este jocul, îmi place să-i flutur pe la nas șoricelul și ea să fugă după el. Dar știu că pentru mama contează mult mai multe. Mi-a povestit cum Sophie a fugit odată de acasă și cum a cautat-o disperată 2 săptămâni ca mai apoi s-o găsească în curtea unui vecin. O iubește mult. Cred că dacă ar fi măcar o zi în locul lui Sophie, i-ar spune să nu se mai panicheze așa când nu apare la primul pis-pis, că sigur se ascunde pe undeva și să-i cumpere mai multă mâncare cu ton.

 

Închei aici mica mea epistolă, dar nu înainte de a-ți mai spune ceva… n-aș fi știut de noul magazin preferat al Sophicai, dacă nu ar fi fost cei de la Agenția de Marketing Creative Wings, așa că le transmit mulțumiri din partea ei, iar ție Moșule te rog să-i aduci multă mâncare cu ton lui Sophie, neapărat de la www.cattitude.ro și ceva să ne jucăm împreună.

Vreau să vină și la ea moșul, așa cum vine și la mine.

Silvia, XOXO

Pe canalul meu de youtube, pe care il gasiti aici, am primit foarte multe cereri sa fac un video despre gentuta de cosmetice pentru calatorie.
Am intarziat putin cu acest videoclip, vreo cateva luni :))), dar nu-i nimic, tot e bine ca l-am facut pana la urma.

Pe voi ce va enerveaza la varsta asta?
Trebuie neaparat sa revin si cu un articol in care sa descriu si ce e super fain la 30 de ani.

Asta ca o mica explicatie de ce am scos blogul de la naftalina… Oricum, eu zic ca merita, mai ales pentru ca penultimul meu film, cel cu weekendul la Mamaia o are in prim-plan pe Silvia care este tare dragalasa.

 Ascultam acum melodia pe care am dansat clasicul “dans al mirilor” la nunta noastra din iunie. Roses of Red – The Kelly Family. Am devenit extrem de nostalgica. A fost tare frumos, o sa ramanem cu niste amintiri tare faine, pe viata. Ii impartaseam aceste ganduri lui Vlad pe facebook si in acelasi timp m-am gandit ca urmatorul eveniment de acest gen si de aceeasi anvergura va fi cand va face nunta Silvia… daca va alege sa faca. Asta m-a dus cu gandul si mai departe, la momentul cand ea va fi deja om mare, si tare mult m-a emotionat gandul acesta. Si apoi am inceput sa ma gandesc ca cine stie in ce formula vom fi atunci, cati dintre noi se vor mai fi dus in ceruri si asa m-am gandit din nou la bunica mea care nu m-a vazut mireasa. Si iar mi-au dat lacrimile. Si de bucurie pentru ceea ce am, dar si de tristete pentru ceea ce nu mai am. Asa e natura umana…

Va las mai jos cateva din amintirile mele, care vin la pachet cu emotiile pe care le-am trait pe 11 iunie anul acesta.

În cazul nostru a fost un mini-sejur de 1 Mai, la hotelul Miramar din Obzor, Bulgaria, zonă aflată mai în sudul țării, la vreo 100 și un pic de kilometri de granița cu Turcia. Hotărârea de a merge acolo nu a fost luată cu greu, eu fiind deja în a 8-a lună de sarcină și cu chef maxim de a sta și a nu face mare lucru.

Am luat un sejur de 3 nopți, prin EcoVoyage Tour (agenție mică și puțin cunoscută, dar cu servicii impecabile) pe care am plătit 550 de lei de persoana – Ultra All Inclusive. Inițial dorisem un pachet cu 500 de lei, dar nu mai erau disponibile camere, diferența fiind faptul că cele cu 550 de lei aveau vedere laterală spre mare.
Hotelul are 4 stele și un rating foarte bun pe booking – 8.8 excelent (azi, că acum 2 săptămâni era 8.9 – fabulos :D), lucru care a contat când am decis asupra lui. În general evit să mergem în locuri cu rating sub 8, ai mari șanse să nu te simți așa cum ar trebui.

Pe drum am făcut 5 ore, asta pentru ca am ales varianta mai lungă, prin Vama Veche, din cauză că auzisem că pe la Giurgiu se circulă pe un singur sens pe pod și sunt cozi de 3 ore. Noi am mers șnur, cum s-ar zice, și am ajuns la hotel pe la ora 15.

Din acel moment tot sejurul a mers ca uns, chiar m-am mirat cum de nu am întâmpinat chiar nici o problemă, nimic să ne sâcâie sau să ne deranjeze. Cumva parcă mă așteptam fie să nu fie ok voucherul, fie să nu ne placă camera, fie să ne trateze aiurea pentru ca suntem români și nu nemți… Din fericire nici unul din miturile legate de bulgari nu s-a concretizat.

Camera era mare, în culori neutre și calme, și cu mochetă pe jos. Asta cu mocheta pe jos e un aspect care mie îmi place tare mult, până acum la toate hotelurile de la mare am prins doar gresie. Priveliștea de pe balcon era superbă, aproape de mare și plajă.

Acum legat de mâncare, că despre asta e de fapt all inclusivul, eu nu am văzut așa abundență în viața mea. În prima seara efectiv am ramas șocată încercând să-mi dau seama de un fel de mâncare pe care nu-l au. Se serveau cred vreo 20 de feluri de salate, plus ingrediente brute dacă vroiai tu să-ți faci una proprie, 2 feluri de supe/ciorbe, brânzeturi frantuzești și salamuri afumate, mezeluri de toate felurile, fripturici, pește pane și la aburi, fructe de mare, vreo 10 feluri de garnituri, paste, pizza, deserturi, colț bio cu diverse gemuri, cereale, biscuiței și astea timp de 3 ore, doar pentru cină. Băuturi erau de toate, sucuri, siropuri, bere, vin, la bar tării, coktailuri. Evident abundența vine cu marele minus al risipei, am văzut o grămadă de comeseni care își burdușeau farfuriile și consumau mai puțin de jumatate. Asta nu am prea înteles-o, doar puteai sa te duci și de 10 ori să-ti tot iei ce-ți poftea inima. (Am mâncat multe lucruri gustoase, contrar poveștilor cum că mâncarea în Bulgaria nu prea are gust. Dacă ar fi să fac o comparație, din păcate în general cea mai fadă mâncare am mâncat-o chiar în Românica noastră, recunosc, ceva mai bună ca în State.)

Cam la fel era și la micul dejun, și la prânz, iar dacă cumva nu te incadrai în orele de servire, mai aveau un restauranțel a la carte, unde puteai să mănânci diverse. Bineînțeles, totul gratis. Apropo de asta, pe lângă cei 550 de lei nu am mai scos nici un ban din buzunar. De fapt ba da, am lăsat niște bacșisuri la final, vreo 30 de lei.

Apropo de sala de mese – termenul e cam arhaic aș zice eu – e mai mult un restaurant imens, era o zonă special amenajată pentru copii, adică bufet cu o înălțime mai mică, de unde se puteau servi singuri cu diverse. Îmi place mult ideea independenței copiilor și faptul că sunt și alți oameni care se gândesc la asta. (mică paranteză, am rămas surprinsă când lucram la o grădiniță în State că le-am dat copiilor de un an și jumatate mini tacâmuri ca să mănânce singuri. Evident, își foloseau mai mult mâinile, dar toată ideea era să învețe să se hrănească singuri).

În rest, puteai face ceva toată ziua. Fie plajă (noi am stat, dar îmbracați că era cam frig), fie zumba, fie piscină (era inclusiv una interioară dar era cam rece apa), fie să stai doar și să bei bere, fie să dormi. Seara erau petreceri în barul hotelului și lumea chiar se distra.

În concluzie, am avut așa o experiență plăcută, că m-aș întoarce oricând la acest hotel, cu plaja lui fină și apa curată, mai ales când o să fie Silvia mică. E drept, am prins un preț tare bun, în timpul verii e cam 80 de Euro camera pe noapte, dar sigur mai gasești reduceri prin agenții.

– ascultam muzica; mai stiti cu e sa asculti muzica si sa faci doar asta? Fara nici un fel de alt stimul de atentie?

– vedem filme; descarcate de pe net si uneori mergem si la cinematograf

– stam pe net; nu neg, asta o facem deseori dar macar cand facem asta ne concentram pe asta, fara sa mai avem si un televizor pornit

– avem seri in care fiecare isi vede de programul lui; el cu prieteni de-ai lui, eu cu ai mei; NU facem totul in comun 😀

– scriu pe blog sau fac liste pentru bebe 😀 si Vlad se joaca pe PlayStation (eu tot zic ca e mai bine decat sa stai in fata televizorului)

– ma gandesc; da, pur si simplu stau si ma gandesc la orice, la nimicuri si la de toate

– telefonez bunicilor, mamei, uneori il sun si pe tata (doar ca mi se pare ca ne gasim cam greu subiectele de discutie la distanta) si prietenele

– vad documentare pe youtube sau ma uit la vloguri de cosmetice 😀 (vlog = video blog)

– organizez diverse chestii prin casa; mi-am organizat cosmeticele, tot ce am prin bucatarie, hainele si acum lucram la balcon

– mergem si prin oras, doar ca de cand am ramas insarcinata nu prea avem asa multe optiuni de localuri ca peste tot se fumeaza

M-as bucura mult sa mai aud si alte idei si m-as bucura si mai mult sa-mi spuneti ca ati renuntat la cablu, sau de ce nu ati renuntat – care sunt argumentele pro televizor.

Nici eu nu mi-as fi imaginat-o daca in 2008, cand m-am mutat prima data in chirie nu as fi avut o perioada de vreo cateva saptamani in care am asteptat operatorul de cablu sa vina cu instalarea. Atunci mi-am dat seama ca serile mele erau mai linistite, citeam mai multe, imi faceam tot felul de placeri minore gen sunat prieteni, iesit mai des in oras si un pic de gatit. In plus, ma simteam mult mai linistita, asa parca imi disparuse o parte din stres, nu ca as fi fost eu cine stie ce de stresata, dar ma simteam ZEN :).
Dupa perioada de asteptare, am avut din nou TV cablu si in momentul in care ajungeam acasa deschideam televizorul. Dap. Din reflex. Stiri, reclame, emisiuni una si una, filme, galagie, pana cand am avut un declic – clar imi place mult mai mult fara TV cablu, de fapt cam tot ce vad la TV ma obosea si nu-mi lipsise de fapt nimic in perioada de dinainte.

Timpul a trecut, ma mutasem cu fostul meu sot si de multe ori, de fapt in majoritatea serilor, programul nostru era dominat de televizor. Acasa, canapea, TV, culcat. OK, mai ieseam din cand in cand, dar cand stateam acasa nu eram 2 in cuplu, ci 3, noi si televizorul. Si nu glumesc, de fapt oriunde mergeam, eram noi si televizorul – la parinti, la socrii, la prieteni. Nu v-ati simtit niciodata agasati de intereseul acordat televizorul de catre comesenii vostri, de exemplu cand mergeti intr-o vizita? Am avea atatea lucruri frumoase si interesante sa ne spunem de multe ori, sa facem glume si sa depanam amintiri, dar mai degraba stam cu nasul la Antena 3 sau Realitatea si comentam ce politician a mai fost arestat – asta daca comentam si nu ne uitam ca “mutulicii”.

In perioada ca in care am fost sigura am decis sa renunt la cablu, initial printr-o pauza de 3 luni (cand am avut cablul taiat ca sa nu mai platesc) si apoi de tot. Efectiv, m-am putut concetra pe alte chestii. MULT mai placute si care cred ca mi-au facut MULT mai mult bine decat privitul la televizor. Sincer, acum nu mai pot sa-i inteleg pe cei care ma intreba daca nu ma plictisesc fara televizor. Acum ma plictisesc daca ma uit la televizor.

Si, fara ifose inutile, sunt de multe ori mai informata decat prietenii din jurul meu care au televizor. M-a salvat internetul, imi aleg ce sa citesc, sursele din care sa ma informez si daca chiar am o emisiune pe care nu vreau s-o pierd o vad online (ex. Biziday). Exista o aplicatie – TVR+ unde toate canalele Tvr sunt disponibile live si la fel, toata arhiva de emisiuni. Am aplicatia pe telefon si fac screen mirroring pe televizor, adica pot sa vad pe ecranul TV-ului exact ce vad pe ecranul telefonului. E mult mai bine asa, sunt mult mai constienta de tot ce-mi trece prin fata ochilor si am un filtru bine sedimentat pentru informatiile pe care le primesc. Si Digi are o aplicatie asemanatoare unde sunt inclusiv canalele de documentare. Si totul gratis. Anual economisesc cam 500 de lei prin lipsa cablului deci o poseta faina de la Musette sau o pereche draguta de pantofi.

Va propun un exercitiu ca sa constientizati nivelul vostru de dependenta de televizor si mediul in care sunteti obligati sa va invartiti. Cand mergeti in vizita la cineva apropiat, spuneti-i sa inchida televizorul, sa mai stati si voi de povesti. Urmariti-i reactia si apoi analizati-va pe voi insiva si pe interlocutorii vostri sa vedeti daca aveti despre ce vorbi, in ce ritm si cum va simtiti in general? Daca aveti un sentiment stingher, luati o pauza de la cablu de 3 luni – asta e un standard in majoritatea contractelor si spuneti-mi parerea voastra de dupa :).

Si ca sevrajul sa nu fie prea puternic va las un link cu arhiva unei emisiuni de pe TVR+ pe care am vazut-o in seara asta (da, pe TV-ul meu, prin telefon, pentru ca mi-am dorit si pentru ca am simtit ca subiectul este ceva ce ma intereseaza si mai poate faca mai informata).
http://www.tvrplus.ro/emisiune-adevaruri-despre-trecut-9035