Mirosuri și parfumuri care îti intră în suflet

Vi se întâmplă uneori să asociați anumite mirosuri cu anumite amintiri? Deși teoretic văzul mi se pare cel mai important simț, mirosul îmi stimulează cei mai puternici receptori și deseori mi se întâmplă să-mi imaginez mirosuri. Am citit că nu toată lumea are capacitatea de a-și imagina mirosuri, pe care să le și perceapă într-un mod echivalent senzației reale.

Iar datorită stării mele melancolice de final de iarnă m-am gândit să scriu un articol despre anumite mirosuri care au rămas la fel de reale în ciuda trecerii timpului și care reușesc, de fiecare dată când le redescopăr, să mă poarte departe de prezent.
În schimb, sunt unele arome pe care nu o să mai am cum să le simt vreodată. Când intru într-o parfumerie de la Douglas, îmi aduc aminte de parfumeria din centrul orașului în care m-am născut, un butic în mare vogă în anii ‘90, în locul căruia e acum un magazin de jucării. Tare mai îmi plăcea să îmi cheltuiesc banii de pușculiță acolo pe servețele parfumate sau strugurel pentru buze. 

Întorcându-mă la mirosurile care îmi stârnesc amintiri și de care mă pot bucura și în prezent, primul pe listă ar fi parfumul Eternity de la Calvin Klein. Ăsta a fost primul parfum “scump” pe care l-a avut mama și pe care, evident, îl folosea doar la evenimente. Spre marea mea bucurie m-a lăsat și pe mine să mă parfumez cu el la balul bobocilor din clasa a 9-a de liceu. Asta se întâmpla în anul 1999. A fost primul parfum adevărat și pentru mine. Până atunci mai avusesem doar un BU (cine nu a avut un BU?) și spray-uri Impulse, le știți voi, acelea care aveau câte un medalion cu o domniță pe ambalaj.

Așadar acele două pufuri pe care mi le-am dat pe paltonașul cu astrahan, special făcut la doamna Stela, croitoreasa, pentru importanta etapă a liceului, împreună cu emoțiile și entuziasmul a ceea ce avea să mă aștepte la bal și mai apoi la liceu, plus bunăvoința mamei din acele zile și imaginea clădirii liceului scăldată într-un soare molcom de octombrie, au făcut ca acel miros să mi se întipărească în minte pentru totdeauna. Acum, de fiecare dată când intru într-o parfumerie, ca cea de la Douglas, și-l miros, pot instant să călătoresc înapoi la acele zile atât de frumoase și liniștite… Poate v-ați întreba de ce nu mi-l cumpăr. E ca și cum ți-ai cumpăra amintirile, ar fi păcat. De ce să pierd esența când mă pot bucura rar, dar frumos, de câte o călătorie în timp.

Iar dacă ar fi să mă întorc și mai mult în urmă cu amintirile, am două mirosuri care mi-s dragi tare, de când eram chiar mică. Unul este mirosul cariocilor secretarei de la școala unde lucra bunicul meu profesor. Era o tipă tare cochetă, mi se părea că arată ca la televizor, sau de fapt că arată ca și cântărețele de pe copertile discurilor de pick-up ale tatălui meu. Asta se întâmpla cândva înainte de revoluție, deci atât de demult încât nici nu mai pot plasa bine în timp amintirea. Oricum, e probabil printre primele mele amintiri și cu siguranță prima amintire olfactivă. Iar această secretară avea un set de carioci multicolore care mie mi se păreau un vis pe pământ, iar a căror vârfuri le înmuia în parfum. Probabil că făcea asta ca să nu se usuce sau când se uscau, dar ce mai conta… deci pe lângă culori mai aveau și parfumul acela amețitor și de fiecare dată când mă lăsa să desenez cu ele foaia râmânea înmiresmată. Și, of ce mireasmă minunată mai aveau.

Iar ultimul miros despre care vreau să vă mai zic este mirosul sălii cu piscina din casa celui în care am fost cazați în 1994 în Saverne, Franta, când am făcut o excursie cu familia. Contexul în care am făcut noi această excursie este unul al României de tranziție, în care se făceau tot felul de schimburi de experientă cu elevii, se aduceau ajutoare, știți voi. Dintr-una în alta, familia Moldovanu a fost invitată pentru o lună în Franta, cu mai toate cheltuielile asigurate (că altfel oricum nu ne-am fi permis) și am fost cazați în casa unui bogat om de afaceri. Nici până în ziua de azi nu am văzut atâta bunăstare, bine, am văzut mai mult doar în filme. Ca să vă dați seama de nivel, omul avea în casă: sală de fitness, saună, piscină, aparat de bronzat (spre deosebire de azi când ne putem înfrumuseța cu ajutorul cremelor autobranzante), cameră frigorifică, cameră de uscat haine, două apartamente de oaspeți, apartament separat pentru fiica lor de 14 ani pe atunci și pe lângă asta colectie de mașini de epocă și așa mai departe. Deci da, foarte bogat. Sunt în continuare impresionată deși au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. Dar văd că divaghez când eu de fapt voiam să vă zic despre mirosul din camera piscinei, care era un amestec de curătenie, de clor specific unei piscine și de cauciuc, de la prelata care acoperea suprafata apei atunci când nu era folosită. Era, și așa a și rămas pentru mine, un miros al bunăstării. Miroase asemăntor la piscinele diverselor SPA-uri , dar nu identic, nici n-ar avea cum. Dar tot cu gândul la casa din Saverne călătoresc de multe ori când înot pe undeva. Acceași senzație de bunăstare o am și când simt mirosul parfumurilor Jo Malone, pot să închid ochii și să îmi imaginez lucruri pe care nu cred că le voi avea vreodată.

Mai am și alte mirosuri legate de amintiri sau mai bine zis, amintiri legate de mirosuri, dar unele sunt prea personale, altele cam dureroase ca să pot vorbi despre ele, așa că vă las pe voi să-mi spuneti și despre voi, sau dacă vreți faceți doar un exercitiu de imaginatie și bucurați-vă de mici călătorii în timp.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *