2 copii, 4 ani de mămicie, multe cosmetice încercate, un sigur câștigător detașat

Țin minte cât m-am perpelit înainte de a o naște pe Silvia legat de ce cosmetice special destinate ei să îi cumpăr. Am citit pe internet, m-am uitat prin magazine și farmacii, am testat și am ajuns la concluzia că o să mă îndrept spre dermatocosmetice, și am luat din nou cercetarea de la capăt, ca să văd ce brand să aleg. Câștigător a fost Bioderma. Mi-au plăcut mult ambalajele simple cu gramaj mare, ingredientele curate, prețul excelent pentru ceea ce primeai. 

Testasem în trecut și produse pentru tenul meu, gelul de curățat din gama Bioderma Sebium și bineînteles, celebra apă micelară. Așadar brandul a pornit cu niște puncte în plus în clasamentul meu și sincer vă spun, după 4 ani și 2 copii, râmâne un fruntaș detașat în preferințele mele. 

Din fericire Silvia, fetița mea cea mare, are o piele normală, n-a suferit de iritații, uscăciuni sau alți crocobauri, iar pe ea am spălat-o exclusiv cu ABC Derm Moussant până pe la doi ani. Apoi a început și ea să mai ceară din gelurile mele de duș și acum are tot felul de produse favorite, majoritatea care miros a gumă de mestecat sau fructe. Recunosc că tot atunci, la început, am cumpărat și bidonul de apă micelară specială pentru bebei, la recipient de 1000 de de ml, care a fost mai degrabă… inutilă, ca să nu vă spun ca nu am folosit-o deloc :)).

All time favourite
Una dintre cumpărăturile inutile

În schimb Ruxandra, mezina noastră, este extrem de sensibilă, iar când era bebeluș ajunsese într-un timp să aibă o piele parcă cartonată, deși m-am îndreptat tot spre același gel de spălat pe care îl folosisem cu Silvia. Am și fost la doctor cu ea, mi-am pus problema să nu fie alergie sau dermatită atopică însă chiar doctorița mi-a recomandat alternativa uleiului de duș din gama Bioderma Atoderm, care a rezolvat problema în câteva săptămâni. Până în acel moment chiar nu mi-am imaginat că un produs care s-a potrivit perfect surorii ei, îi dăuna micuței bebelușe. Am mai dat-o și cu crema hidratantă Atoderm, însă nu mi s-a părut să aibă vreo contribuție extra așa că pe aceea am folosit-o doar din când în când. 

Salvator pentru pielea Ruxandrei

Pentru scutec am folosit de la început crema specială ABC Derm, aveam și niște tubulețe mai mici primite în spital, foarte bună, nimic de reproșat, o recomand și pe aceea cu drag. 

Pe măsură ce scriu îmi dau seama că sunt cu adevărat fana acestui brand, pentru că și pentru plajă tot la produsele lor mă îndrept, și chiar și crema de față pe care o folosesc vara zi de zi e varianta lor de BB Cream cu protecție 50. Până acum nu am încercat nici o mască facială de la ei, însă chiar vreau s-o fac în viitorul apropiat. Ca de obicei, o să mă orientez spre Notino, site-ul meu preferat de unde mă aprovizionez cu produse de îngrijire. O să le propun și colegelor mele o comandă comună, ca să depășim pragul de 250 de lei de la care avem transport gratis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *