Stau la masa din bucătărie, e deja zăpușală și privesc în gol spre ușa deschisă a balconului. De afară se mai aude câte un tramvai, câte un ciripit și din când în când râsete de copilași. Fetele mele dorm, iar eu pot să stau liniștită cu gândurile mele. Și am atâtea lucruri la care să mă gândesc.
Ieri am împlinit 3 ani de la nunta cu Vlad, de fapt 3 ani de la cununia religioasă și petrecere. Au fost 3 ani ca un roller coaster, fericiți și triști în același timp. Însă acum sunt liniștită, cred că de aceea mi-a și fost mai ușor să dau cărțile pe față și să vă vorbesc despre experiența noastră, despre cum a fost pentru noi ca și cuplu după ce nu am mai fost doar noi doi.
Ca să sărbătorim, am ieșit la un restaurant și ne-am răsfățat cu sushi. Așa ca pe vremuri, fără copii. Și a fost atât de bine. Poate o afirmația ca aceasta mi-ar fi stârnit câteva gânduri vinovate, dar nu, no way, îmi doresc să stau și fără copii și este unul dintre cele mai sănătoase lucruri pe care le pot face pentru mine.
Am avut timp să vorbim, să ne ținem de mână, să stăm în liniște. Eu mi-am dat răgaz să îmi aduc aminte de primele noastre întâlniri, de primele nopți nedormite după ce am născut-o pe Silvia, de primele certuri, de cum ne-am salvat prin terapia de cuplu, de cum am fost împreună la nașterea Ruxandrei. Și, cu sinceritate vă zic, mi s-a făcut o milă de Cristina de acum aproape 4 ani, cea pe care o lovise trenul după ce a născut primul copil, de cât de nedormită eram și cum mi se parea că mi s-a încheiat viața (și o viața s-a și încheiat atunci, noroc că mi-am dat seama că pot trăi și în alt fel). Vara aceea în care a fost atât de cald încât puteam să ieșim cu bebelușul afară doar după 10 noaptea, când toată lumea era la terase sau la mare, noi stăteam și îngrijeam la o mogâldeață a cărei fiecare suflare depindea completamente de noi. Aș vrea să dau timpul înapoi, să pot vorbi cu mine, să o pregătesc pe Cristina aceea de ce avea să urmeze și să-i spun că e doar o etapă.
Vă las mai jos un filmuleț în care povestesc despre toate acestea, cu bune și mai puțin bune, ca să nu credeți că viața e doar cum se vede pe Facebook. Ieri l-am publicat pe Youtube și am primit multe comentarii pline de suflet și mulțumiri. Pentru că așa e viața în realitate.