Ce să întrebăm când nu functionează “Cum a fost azi la grădi?”

Poate pentru mulți dintre voi revelațiile pe care le-am avut eu legate de întrebările pe care să le pun ca să chiar aflu ceva despre cum a fost la grădi sunt de mult fumate. Însă poate sunt și mulți alții ca mine, mai la început de drum într-ale grădiniței și atunci ideile mele le vor fi de ajutor. În cazul nostru, Silvia are acum 3 ani şi 7 luni şi merge la grădiniţă din septembrie, adică de 4 luni.

Situația e cam așa: în aparență, cea mai simplă întrebare este “cum a fost azi la grădiniță”, la care invariabil primim răspuns “bine”. Și discuția se întrerupe aici. Eu am aflat că a fost bine, nici excelent, dar nici rău, copilul mulțumit că nu are și alte detalii de dat. La această întrebare mai există și variațiunea cu “Ce ați făcut azi la grădi?” la care vom primi un răspuns plin de substanță, “nimic”. Deci la grădi e bine și nu fac nimic.

Așa că am mi-am scos armamentul comunicațional din dotare și am încercat tot felul de întrebări deschise ca s-o fac pe Silvia să îmi spună mai multe. Și funcționează foarte bine următoarele:

  • Cu cine te-ai jucat astăzi? V-ați înteţes bine?
  • De-a ce v-ați jucat? Tu ce trebuia să faci?
  • Cu cine preferi să te joci tu? V-aţi jucat doar voi sau aţi fost mai mulţi? Ceilalţi ce au făcut?
  • Despre ce ați vorbit azi? Tu ai spus ceva?
  • Ce carte ați citit azi? Despre ce era povestea? Care personaj ți-a placut cel mai mult?
  • Ce ați mâncat la micul dejun?
  • Cum te-ai simţit azi la grădi? Aţi râs? De ce?

Bineînţeles, nu pun nici eu întrebările în cascadă, dialogul nostru se desfăşoară normal, o ascult cu atenţie, îi dau ocazia să îmi povestească tot felul de detalii. Şi în ultimul timp am aflat multe detalii savuroase. Ce poveşti au copiii între ei, cine sau ce o supără, ce activităţi preferate are, ce glume au făcut, ce poveşti au citit.

Voi cum vă înţelegeţi la capitolul ăsta? Ce întrebări le adresaţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *