Haideti să îndopăm copilul cu dulciuri

Sau am eu o percepție complet greșită asupra a ceea ce se întâmplă, sau fix asta este motto-ul după care se ghidează familia mea extinsă. Înghețată, ciocolată, prăjituri, jeleuri, gumă de mestecat, fie ce-o fi, toate pentru mica pofticioasă care mai nou refuză mâncarea și face tot felul de figuri doar pentru a-și primi doza de zahăr cu care a fost obișnuită.

Cine mă cunoaște cât e cât știe că sunt o fire relativ echilibrată, mănânc din toate câte puțin, nu am nici un fel de dorință de a elimina zahărul complet din viața mea sau a familiei mele. Mă bucur tare mult de un ecler de calitate, de un tiramisu clasic cu zahăr, gălbenuș, făcut de mine și chiar de o înghețată Betty Ice atunci când mi se face poftă în parc.

Dar atunci când eu insist ca fetița mea să mănânce micul dejun, îi spun răspicat că nu are voie jeleuri decât după ce mănâncă, că sunt desert și desertul vine după ce mâncăm, iar tu i le servești sub nas în momentul în care am ieșit din cameră, atunci chiar avem o problemă. Când eu spun că sunt îngrijorată de faptul că fetița are carii, care pe lângă faptul că sunt un mare semn exclamație legat de dieta ei și felul în care noi ca părinți ne îngrijim de igiena ei bucală, mai și costă o tonă de bani ca să le reparăm, iar tu peste 5 minute îi servește o prăjitură ieftinache pe ascuns, plină de zahăr și colorant, atunci din nou avem o problemă. Și are doar 3 ani, “în puii mei”. Dacă eu, acum când are 3 ani nu sunt în stare să controlez regimul alimentar al copilului meu, probabil de dragul bunei înțelegeri în familie, atunci ce pretenții să mai am de la mine ca părinte?

Și da, sunt mama aia rea, care face fetița să plângă pentru că îi impune o limită de maxim 3 jeleuri pe zi din cutia de cel puțin 100 jeleuri cumpărată de tine, care trebuie să insiste s-o lăsăm mai ușor cu ouăle Kinder și înghețata. Normal că o să-mi spui că sunt exagerată, dar e copilul meu și până la urmă cred că mie îmi pasă cel mai mult de binele lui, de echilibrul în care trăiește.

Deci ce să fac? Stau eu personal tot timpul cu ochii pe ea, ca să mă asigur că nu o îndopi? Sau pot să am încredere în tine, bunic, bunică, străbunic, străbunică, unchi, mătușă, verișor, frate că respecți felul meu de a-mi crește copii și îți pasă de cum se dezvoltă copilul ăsta?

6 comments:

Așa pățesc și eu! Pur și simplu nu vor să înțeleagă sau nu le pasă, au impresia că știu mai multe decât noi, că ei au crescut deja copii…… la noi a ieșit urat cu niște transaminaze mărite și paraziții alimentați cu dulciuri și abia atunci s-au calmat dar din păcate a durat puțin și iar am ajuns la discuții. Răbdare multă

Reply

Ooofff…fiix azi ma suna mama ca nu se mai intelege cu copilul, care plange turbat ca vrea ciocolata si acadele! Si-i zic: nu-i dai, vorbim dupa masa; vin eu acasa acum. Ajung acasa: maaami, buni mi-a dat bomboane! Buni care nu suporta sa vada copilul cum “se chinuie” 🙄 dupa ceva dulce…Dar pe de alta parte e prea alintat si trebuie sa fac ceva😳 Soo, I really get you! Nu renunta!

Reply

La noi problema e cumva similara… multa lume parca nu-i poate intra in voie decat daca ii da ceva. Si ce sa fie mai la indemana de oferit copilului, daca nu dulciuri. Asa e, mamele din generatia noastra cam toate avem problema asta cu dulciurile.

Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *