Dorintă de Crăciun – nu-mi mai aburiti copilul

Recent mi s-au întâmplat două faze atât de enervante, care au legătură cu Silvia și cu minciunile pe care adulții le spun copiilor, încât simt nevoia să mă descarc în eterul internetului.
Prima s-a întamplat în București, la o tarabă cu prostioare din arhi-mega cunoscutul Centru Vechi, unde ne-am oprit să ne benoclăm câteva momente, evident din dorința Silviei. Eu personal am scăpat de dorința de a mă benocla la tarabe cândva pe la 25 de ani 😊. La respectiva tarabă era de vânzare și o pisică chinezească, din aia care dă din lăbuță, foarte simpatică de altfel dar pe care nu voiam să i-o cumpăr Silviei, pentru că nu-i așa, nu cumpărăm chiar orice ne place. Denumirea “științifică” a acestui animăluț de jucărie este pisică maneki și este apreciată de superstițioși pentru că ar aduce prosperitate, avere și clienți unei afaceri. De aia o s-o vedeți preponderent prin vitrine. Vă las și o poză mai jos în cazul în care nu știți la ce mă refer.


Și cum se tot benocla Silvia așa și dădea semne că ar cam vrea s-o cumpărăm, intervine vânzătoarea cu o voce dulceago-suavă și îi spune Silviei că vrea să facă schimb cu ea, că dacă Silvia îi dă calul ea îi dă pisica. Silvia avea un cal de jucărie în mână, detaliul ăsta am uitat să-l precizez. Iar Silvia, într-un amestec de scepticism și bucurie, îi întinde calul. În mintea mea nu m-am putut abține să nu mă gândesc în niște termini foarte “joviali” la tâmpenia vânzătoarei. Vă puteți imagina că acest troc defavorabil pentru afacere (probabil datorită expunerii acelei pisici minune, care aduce prosperitate, right) nu s-a întâmplat și eu am fost cea care a trebuit să îi explic Silviei că vânzătoarea a glumit, că poate ne aduce moșul o pisică maneki sau că ne mai gândim și poate o cumpărăm altă dată. Îmi pare atât de rău că nu am insistat totuși să facem trocul, măcar mai în glumă, că poate altă o să știe și vânzătoarea să nu mai aburească copiii. Sau cine știe, o fi asta o tehnică de vânzare, să pui presiune cumva asupra părinților, poate iese combinația, poate nu.

Altă fază asemănătoare, la care iarăși cred că aș fi putut reacționa ceva mai ferm, dar nu m-am gândit pe moment, mi s-a întâmpla la Turda. Într-una dintre diminețile cețoase de noiembrie, m-am dus cu Silvia la un cabinet veterinar să returnăm nu știu ce pensuliță de curățat aparatul de tuns pisica, pe care o uitase asistenta veterinarei la noi cu o seară mai înainte. Când am ajuns acolo, lucrurile păreau un pic precipitate, cred că era ceva câine într-o operație, cel puțin așa am dedus din discuția asistentei cu un oarecare care aștepta. Când asistenta a deschis ușile care dădeau spre sala de așteptare ca să îi dau pensulița, Silvia a observat un fel de statuetă cu cap de cal, ceva gen premiu cred, nu știu, în orice caz a intrat în niște mini fibrilații că ei îi trebuie calul, știți voi, genul de manifestări tipice pentru 2 ani. În același timp a iesit pe aceeași ușă o doamnă care tam nesam îi spune Silviei că hai cu mine că te duc eu la cai. Cred că Silvia chiar i-a dat mâna prietenește, din nou, ca un copil naiv de doi ani. Bănuiesc că respectiva doamnă era patroana cabinetului și încerca să salveze situația, deși mie nu mi s-a părut o situație de salvat, am avut momente în care Silvia a fost mult mai puțin cooperantă, deci iată o situație de cum se bagă musca în dosul calului. Nu știu unde se îndrepta această doamnă, că undeva mergea pentru că era cu geaca pe ea și cu cheile de la mașină în mână, cert e că știu unde nu se îndrepta – spre caii promiși Silviei. La ieșirea de pe alee ne aștepta o despărțire dureroasă de această doamnă binevoitoare, care în cei câțiva metri de la ieșirea din cabinet îi îndrugase Silviei, de mai multe ori chiar, că vai ce cai frumoși o să vadă. Să vedeți însă ce pumn imaginar i-am dat eu în figură doamnei în timp ce, de fapt, cu delicatețe am preluat promisiunea că o voi duce pe Silvia la cai. Noroc că la Turda chiar există o herghelie unde am fost cu pitica, puteți vedea și voi despre ce este vorba aici, însă nene, ce mă disperă fazele astea…

A treia oară o să fie mai cu noroc, o să insist ca orice abureală să fie pusă realmente în practică. Voi cu ce cazuri v-ați mai întâlnit? Sau cum ați fi reacționat în situațiile în care am fost puse?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *