Cursa contra cronometru de astăzi pentru jucăriile de la Lidl

Stați liniștiți, nu vrea să glumesc pe seama nimănui, mai ales că și eu încă de aseară am vorbit cu fratele meu și cu bunicul cum să facem să stea cineva cu Silvia, iar eu să ajung să mă aprovizionez. Adică să-mi fac stocul pentru jucăriile de pus sub brad. Cred că anul ăsta a fost prima dată când am bibilit catalogul de Crăciun, am pus diverse notițe, mi-am pus inclusiv reminder pe telefon pentru când trebuie să ajung în magazin. Părerea mea “proprie și personală” este că gama asta Playtive Junior este de foarte bună calitate, iar prețurile sunt excelente. Punctez de la început – articolul nu este plătit de Lidl sau nu mă aflu în vreo situație de sponsorizare. Comentez și eu, atâta tot 😊.

Silviei i-am luat o fermă de lemn, gen căsuța, dorință pe care o avea de mult timp și două seturi de mâncare de jucărie. Unul va fi sub brad și pe celălalt îl va primi cadou de la Ruxandra când va veni acasă de la maternitate. Și am mai luat un puzzle 3D pentru un altfel de copilaș al meu pe care o să-l întâlnesc zilele viitoare.

Așadar am ajuns la Lidl azi pe la 10:30, m-am bucurat să văd că am pus mâna pe una dintre cele două ferme disponibile în magazin, iar când eram la casă am vrut să trimit un reminder despre oferte către un grup de mămici. Când mă uit pe telefon, văd deja o listă luungă de postări și comentarii despre ce pe unde se mai găsește, deci nici pe departe nu eram eu aia mai matinală. M-am amuzat eu un pic, dar m-am și întristat pentru o mămică din grup care își dorea foarte mult bucătăria de lemn și care nu se mai găsea pe nicăieri. Nici în magazinul în care eram eu nu mai era, că i-aș fi luat-o fără nici un bai, dar casiera mi-a spus că au avut doar două bucăți care s-au vândut de la prima oră. Oare de ce strategia asta cu stocurile așa de limitate din partea Lidl? Tare mi-ar plăcea să înțeleg (mai ales la superhitul bucătăriile de lemn).

Apropo de cât de matinali sunt părinții, bunicii și alți Moși Crăciuni, asta era o coadă la ora 7 30, în fața unui magazin din București. Mămica în cauză, care a făcut poza, a așteptat inițial în mașină, cu o mică jenă ca să nu creadă cei de la Lidl că e “o mamă nebună care stă pe la uși”. BIG HUG. Dar când a văzut ce e la ușă i-a trecut toată jena.

Poza asta e a unui coș de 7:45, iar a doua tot cam de pe la aceeași oră. Stocul lipsă de la bucătăriile de lemn e de la ora 7:55. Și așa au rulat benzile de la casele de marcat, sper bucuria viitoare a celor mici.

Asta era bucătăria minune :D, dacă erați  curioși.

Mai sunt totuși încă vreo două sau trei ture de oferte faine, las aici un link către catalog, dar aveți grijă că trebuie să vă treziți de dimineață. Și către videoclipul meu cu ideile de cadouri pentru Crăciun :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *