Idee de weekend, ieftin, fain și aproape de București

Weekendul ăsta se fac două săptămâni de la escapada noastră în doi din Bulgaria și nu am apucat încă să vă povestesc cât de frumos a fost și peste ce cazare minunată am dat. Și cum sunt eu o fire așa extrovertită nu mă pot abține să nu vă împărtășesc și vouă pentru că cine știe, poate vreți să vă bucurati și voi de o excursie acolo.

Așteptam de ceva vreme această mică excursie pentru că urma să plecăm fără Silvia, ca de obicei datorită bunăvointei mamei mele care a venit să stea cu ea la București. Planificarea am făcut-o din aprilie, deci vă dati seama la ce nivel de entuziam ajunsesem. Când ești părinte micile bucurii contează imens și aici includ de exemplu două zile în care să poti dormi până la prânz.

Gata cu introducerea, mai bine să trecem la detalii. Așadar este vorba despre Milkovata Guest House, la 100 de km de București și la 30 de km de Ruse, oarecum pe directia Veliko Tarnovo. Spun oarecum pentru că e mai scurt un drum secundar, 501, în loc de mult bătutul 5. Am ajuns aici căutând să evadăm în natură, să nu fie Valea Prahovei și să nu fie scump. Ne gândiserăm și că am fi putut merge la mare (tot la bulgari am fi preferat) dar pe când am căutat să fac rezervările nu am mai găsit mai nimic să ne convină. De acest loc știam din 2015, de când ne-am întors din Grecia, când mama a dormit o noapte acolo ca să nu facă tot drumul spre Cluj dintr-o bucată.

Am doar cuvinte de laudă, nici nu știu exact cu ce să încep. Pensiunea are doar 3 camere, o curte măricică, puțin în pantă, doi proprietari înzestrați să facă turism și o atmosferă îmbietoare de dolce far niente. Noi am ajuns vineri noapte pe la 12 30, deci de fapt sâmbătă foarte de dimineata și am găsit întreaga pensiune dormind. Cred că și proprietarii dormeau pentru ca am bâjbâit puțin pe acolo dar nu s-a auzit nimic, așa că am intrat singurei în camera numarul 3, singura care nu avea pantofi la ușă și avea o cheie pe exterior. Ulterior ne-au spus că ne-au așteptat până la ora 1 (noi specificasem ca o sa ajungem în jur de ora 11, așa calculasem inițial) și că le pare rău că au stins luminile după acea ora. Deci probabil s-or fi trezit pe la 1 și crezuseră că noi nu am ajuns pe când de fapt noi dormeam duși. Oricum, nu ne-a deranjat deloc, somnul e sfânt pentru oricine :D.

Am venit cu google maps, am folosit exact pinpoint-ul Milkovata Guest House și am ajuns fără nici o peripeție. Pensiunea este într-un sat, de acolo și atmosfera de tară, dar noaptea e luminat mai ceva ca străzile lăturalnice din București. La vamă am stat puțintel cam mult, cred că era ceva schimb de tură pentru că era o coadă mică, dar se stătea pe loc.

Arhitectura pensiunii, decorul, mobilierul, toate sunt de inspirație folclorică bulgărească, dar într-un mod autentic, deloc kitchos. Deși dotările sunt standard, atenția la detalii te face să te simți apreciat. Totul este curat, îngrijit. Gazdele sunt super prietenoase dar fară a te călca pe bătături… știti poate genul ăla de gazde care stau cu turiștii și le povestesc întreaga viață de parcă ar trebui să ne împrietenim cu toții. Aici nu a fost cazul. Au fost discreti. Sincer, și eu prefer un pic de distanță.

Au și un mic meniu, proprietara Valentina gătește, și tot ce am mâncat la ei a fost super bun. Acum să nu vă așteptati la cine știe ce delicatese sau specialităti. Se învârt în sfera grătarelor, garniturilor obișnuite, pireu, pilaf, cartofi prăjiti etc. Salatele sunt toate imense și foarte bune, făcute cu produse proprii. Dacă nu ai terminat un fel de mâncare și vrei să ti-l pună la frigider o va face cu mare plăcere. Că veni vorba de mâncare, noi am avut mic dejun de două ori, un prânz și o cină (fiecare pentru două persoane). Pe toate astea am plătit la final 110 de lei, da, 110 de lei – vreo 50 de leva. Dacă vrei să-ti aduci băutură din alta parte, la fel, o pune fără probleme la frigider și te servesc din ea cand vrei sau când mănânci. Unde s-a mai văzut așa ceva pe la noi? Vă zic, cred că au fost cele mai simpatice și drăguțe gazde ever.

Curtea e de fapt și o mică gospodărie, au niște găinușe tare drăgălașe, o gradină de legume, un iaz de păstrav. Pentru turiști există și o piscina supraterană perfectă pentru copii zic eu, dar am văzut și adulti bălăcindu-se cu drag. Eu cred ca nu am intrat mai mult de lene și acum parcă regret un pic.

Prin fața pensiunii cuge un mic pârâiaș, unde gazdele au amenajat un “port”, iar dacă vrei să pescuiești îți pun ei la dispoziție și cele necesare. Tot in curte sunt și niște biciclete pentru turiști, care pot fi luate în drumeții. Sâmbătă dimineata proprietarul ne-a dat câteva ghiduri ale zonei, sunt chiar multe de văzut și vizitat, în special mănăstiri, dar v-am zis, noi aveam chef doar să stăm. Am ieșit noi cu mașina la un moment dat, dar mai mult ne-am oprit să culegem și să mâncăm corcodușe.

Tot în curte este și un mic loc de joacă sau centru de activităti și o groapă de nisip. Singurul minus pe care îl văd dacă vreti să mergeti cu copil mic (adică la vârsta la care începe să umble și încă nu are siguranță de sine) este panta pe care este așezată casa și faptul că terara casei nu este împrejmuită cu o balustradă. Dar per total cred că e ok pentru orice copil mai mare de doi ani, iar de bebei nici nu e cazul să zic… lor o să le placă foarte mult.

Pe noi ne-a costat 90 de lei camera pe noapte, si am plătit in euro, la final. Ne-au spus că putem plăti în leva sau euro, de lei nu am întrebat deși e posibil să accepte. Rezervarea am făcut-o prin booking, iar dacă vă tentează vă recomand să vă planificați din timp pentru că de obicei e ocupată. Eu aș mai vrea să mergem o dată prin toamnă, poate prin octombrie, încă nu am decis. Vă las aici un link și către blogul Divei in bocanci, ea a scris mai multe despre ce puteti face prin zonă, cu o grămadă de detalii, dar găsiti oricum informatie cu duiumul pe internet.

La plecare am făcut un mic tur prin Ruse unde mi s-a parut foarte frumoasă faleza Dunării. Și centrul merită explorat putin, mai ales că sunt multe terase cu preturi mult mai mici decât la noi. După asta am mers la Podgoria Seven Generations, la vreo 40 de minute de Ruse, unde am luat prânzul și unde mi-ar plăcea să ne întoarcem, nu știu dacă neapărat pentru cazare, dar pentru peisajul de poveste.

Pe drumul de întors, am avut noroc la vamă, nu am stat decât vreo 10 minute. Mie Bulgaria mi se pare o alternativă turistică foarte faină, cred că am reușit să-mi depășesc toate prejudecătile pe care le-am avut despre această tară, niciodată nu m-a dezamagit. O să revin oricând cu plăcere. Dacă aveti vreo recomandare pentru locuri de vizitat/cazare/restaurante faine în sfera a 2-3 ore față de București, le aștept cu mare drag în comentarii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *