Dragă Moș Pisiciun

Dragă Moș Pisiciun,

Numele meu este Silvia și am un an și jumătate. De fapt un an și jumătate și câteva zile.
Am venit pe lume în luna lui cireșar, iar când mama și tata m-au adus acasă de la spital m-a împinat Sophie, pisica noastră despre care mama mi-a povestit că a luat-o din stradă cu doi ani înainte.

 

 

La început pisicuța era și mai mare, și mai deșteaptă decât mine. Noaptea, și de multe ori în timpul zilei, se cuibărea la picioarele mele, pe o păturică pe care eu o primisem cadou, dar pe care i-am dat-o ei până la urmă. Când plângeam, mieuna și ea alături de mine și cel mai mult ne plăcea să dăm concerte la miezul nopții, când toată lumea avea chef să doarmă. Eu îmi primeam lăpticul bun, iar pe ea mama o mângâia și o făcea să toarcă.

Piciorusul si pisica

Silvia bebe si pisica
Uneori o mai apuca și gelozia, nu înțelegea de ce mama mă ia tot pe mine în brațe și nu pe ea și încerca să se așeze peste mine. Noroc că până la urmă am împărțit în mod egal teritoriul și amândouă suntem mulțumite.
Încet, încet am început să fac mai multe lucruri decât ea, să înțeleg ce îmi spun părinții, iar pe ea s-o iubesc tot mai mult. Acum fugim una după alta prin casă, alteori vreau să-i pun agrafe în blăniță, iar alteori mă înghesui alături de ea în poala lui mama.
Colaj
Deși sunt așa de mică, știu să-i dau mâncărică și îi arunc chiar și din farfuria mea. Dar nu înteleg de ce nu vrea delicioasele boabe de mazăre sau firimituri de pâine… nu știe ce pierde. Tot miaună după mama să-i dea pliculețe, cele de aici sunt preferatele ei.
Tata îmi spune că e mult mai ușor să ai o pisică acum decât era acum 15 ani, când el era la liceu și tot aducea în casă pisici din fața blocului. Pe vremea aceea nu prea aveai de unde să cumperi litiere, saci cu nisip special și mâncarea de pisici era scumpă. Acum găsim de toate pentru pisicuțe și cel mai simplu e să dăm comenzi online că să cumpărăm tot ce trebuie pentru Sophie. Acum că s-a lansat www.cattitude.ro, magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie, Sophie o să primească tot ce-i mai bun.
Înainte să mă nasc, multă lume le-a zis părinților mei să dea pisica de acasă pentru ca nu ar fi bine pentru mine. Mă bucur că mama a luat altă decizie, după ce s-a informat la doctorița mea și la tanti veterinar. A căutat păreri de la alte mămici și pe internet și nu a avut nici un dubiu că face ceea ce trebuie. Așa că suntem acum o familie de 4, chiar dacă 3 dintre noi suntem cu câte două picioare și una cu 4 lăbuțe. Ce important e să ai acces la informație. Vreau să fiu și eu la fel ca mama când o să cresc mare, să iau decizii cât mai informate.
Pentru mine, cel mai important lucru în relația noastră este jocul, îmi place să-i flutur pe la nas șoricelul și ea să fugă după el. Dar știu că pentru mama contează mult mai multe. Mi-a povestit cum Sophie a fugit odată de acasă și cum a cautat-o disperată 2 săptămâni ca mai apoi s-o găsească în curtea unui vecin. O iubește mult. Cred că dacă ar fi măcar o zi în locul lui Sophie, i-ar spune să nu se mai panicheze așa când nu apare la primul pis-pis, că sigur se ascunde pe undeva și să-i cumpere mai multă mâncare cu ton.

 

Închei aici mica mea epistolă, dar nu înainte de a-ți mai spune ceva… n-aș fi știut de noul magazin preferat al Sophicai, dacă nu ar fi fost cei de la Agenția de Marketing Creative Wings, așa că le transmit mulțumiri din partea ei, iar ție Moșule te rog să-i aduci multă mâncare cu ton lui Sophie, neapărat de la www.cattitude.ro și ceva să ne jucăm împreună.

Vreau să vină și la ea moșul, așa cum vine și la mine.

Silvia, XOXO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *